Raluca Câmpean a plecat în Maroc după iubitul ei fotbalist

O vedetă româncă a plecat în Maroc să-și vadă iubitul, fost fotbalist la Dinamo. Raluca Câmpean, 26 de ani, este prezentatoare știrilor mondene la jurnalul matinal de la Antena 1 și s-a îndrăgostit lulea de un belgian cu origini marocane care a fost adus de Mircea Rednic la Dinamo, dar care a fost dat afară între timp de formația din Ștefan cel Mare.

Raluca Câmpean trăiește o poveste de iubire alături de Reda Jaadi

Raluca Câmpean și Reda Jaadi trăiesc o poveste de dragoste ruptă din filme. Fotbalistul a făcut presiuni să nu plece de la formația din Ștefan cel Mare tocmai ca să nu-și părăsească iubita, el temându-se ca distanța să nu le distrugă relația. Belgianul cu origini africane a reziliat contractul cu Dinamo până la urmă la începutul lunii și a semnat un contract pe 3 ani cu FUS Rabat, o echipă care a terminat pe locul 9 în campionatul marocan.

Știrista nu l-a lăsat singur pe fotbalist. A plecat și ea la Rabat de unde și-a făcut sute de fotografii și video-uri și le-a încărcat pe Instagram. Într-una dintre ele cei doi se țin de mână și frumoasa româncă promite: ”Ține-mă de mână și voi veni după tine și la capătul lumii”. Semn că Raluca nu are de gând să-l părăsească pe Reda Jaadi, chiar dacă îi desparte un continent.

Raluca Câmpean și Reda Jaadi
Raluca Câmpean și Reda Jaadi

Raluca e pasionată de Maroc

Nu este prima dată când Raluca Câmpean vizitează Marocul. Ea a mai fost în iunie în Africa, atunci când fotbalistul a avut vacanța de vară. Atunci celor doi nici nu le trecea prin cap că el va fi dat afară de la Dinamo și va trebui să părăsească România. Rămâne de văzut dacă vedeta va renunța la cariera din România pentru a-i fi alături fotbalistului sau doar va merge în zilele libere să-l viziteze.

26 de ani are Raluca Câmpean, în timp ce Reda Jaadi va împlini 25 de ani abia pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților. 4 luni au trecut de când cei doi sunt împreună

Articolul Raluca Câmpean a plecat în Maroc după iubitul ei fotbalist apare prima dată în Stiri Mondene.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole