PSD Slatina: Cu o lună înainte de începerea școlii, nu a început nicio reparație în unitățile de învățământ/ VIDEO

Organizația PSD Slatina îl acuză pe primarul Mario De Mezzo că a blocat lucrările de reparații din școli și grădinițe, susținând că, cu aproximativ o lună înainte de începerea noului an școlar, în nicio unitate de învățământ din municipiu nu au fost demarate lucrări.

Potrivit social-democraților, situația ar fi fost generată de o decizie luată de primar la începutul anului, prin care procedurile de achiziție pentru unitățile de învățământ au fost preluate de Primăria Slatina.

„În luna februarie, a dat dispoziție ca toate achizițiile din unitățile de învățământ să fie făcute de Primărie, și nu de școli, ca până atunci. După cinci luni în care nu s-a făcut nimic, anunță acum că va emite o nouă dispoziție prin care aceste achiziții să fie făcute din nou de unitățile de învățământ, în condițiile în care noul an școlar începe peste aproximativ o lună”, susține PSD Slatina.

Social-democrații afirmă că subiectul a fost ridicat în cadrul unei ședințe a Consiliului Local de consilierul PSD Marius Perianu, director al Colegiului Național „Ion Minulescu”, care l-ar fi întrebat pe primar de ce lucrările de reparații nu au început.

În același comunicat, PSD compară situația actuală cu investițiile realizate în perioada fostelor administrații social-democrate, susținând că în ultimii 15-20 de ani au fost reabilitate toate școlile și grădinițele din municipiu, au fost dotate cu mobilier nou și table inteligente, profesorii au primit laptopuri și tablete, a fost amenajat campusul Colegiului Național „Ion Minulescu”, iar toate școlile au beneficiat de terenuri de sport.

Articolul PSD Slatina: Cu o lună înainte de începerea școlii, nu a început nicio reparație în unitățile de învățământ/ VIDEO apare prima dată în Olt Alert.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole