PSD Bistrița critică ultimele decizii ale primarului Ioan Turc

PSD Bistrița critică, într-un comunicat de presă, ultimele decizii luate de primarul Ioan Turc în legătură cu subiecte intens dezbătute în spațiul public, precum cele două variante ale PUG sau centrul intermodal ori pistele pentru cicliști.

”După ce am văzut rezultatul catastrofal al cositului de dimineața până seara invocat ieri în conferința de presă, domnul primar Turc mai jignește încă o dată inteligența bistrițenilor. Ne propune, senin, să încălcăm legea și să votăm după cum ne taie capul după care variantă a PUG-ului se va lucra în viitor, de parcă respectarea legii este opțională sau la alegere. Cam mare gafă pentru un jurist cu pretenții!”, spun cei de la PSD Bistrița.

Organizația municipală a PSD critică și decizia Primăriei Bistrița de a renunța la Centrul intermodal fără o consultare publică.

”De asemenea, din nepricepere, indolență sau iresponsabilitate, majoritatea PNL-USR a renunțat la proiectul Centrului Intermodal, fără o dezbatere publică așa cum a promis, fără să încerce măcar modificarea proiectului dacă se impunea, de parcă ne permitem fuduli să dăm cu piciorul la o finanțare de 8.6 milioane de euro, pentru că un prieten de-al primarului nu știe unde să își cumpere casă”, se mai arată în comunicat.

PSD Bistrița acuză actuala administrație că nu a reușit să obțină finanțare pentru niciun proiect de anvergură pentru oraș.

”Administrația presupune găsirea de soluții, nu gargară și amatorism. Credem că sintagma „activitate din birou” i se potrivește cel mai bine chiar domnului primar, care, în afară de a renunța sau critica proiectele semnate de fosta administrație, nu a reușit să obțină finanțare pentru niciun proiect de anvergură al orașului nostru. Totuși, toaleta pentru confortul propriu nu poate fi trecută la realizari, la fel cum nu poate fi trecută nici iarba de un metru din oras. Deocamdată, singurele investiții care se derulează în oraș, și nu puține, nu îi aparțin domnului primar Turc, deși, suntem convinși că nu va avea nicio problemă să taie voios panglici. Domnule primar, au trecut 9 luni de când sunteți la cârma municipiului și, deocamdată, aveți un bilanț subțire rău de tot!”, încheie PSD.

Articolul PSD Bistrița critică ultimele decizii ale primarului Ioan Turc a apărut prima dată pe ZIAR DE BISTRIȚA.

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole