Protejează prietenii necuvântători! Campanie a polițiștilor din Călărași

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași derulează, până în data de 31 august 2021, campania „Protejează prietenii necuvântători!”, care are ca scop informarea cetăţenilor cu privire la consecinţele în materie contravențională și penală, în cazul săvârșirii de rele tratamente împotriva animalelor.

Legea 205/2004R privind protecția animalelor reglementează o serie de drepturi și obligații, atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților statului.

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

  • uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
  • practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
  • organizarea de lupte între animale sau cu animale;
  • folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
  • rănirea sau schingiuirea animalelor;
    intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului și dinților.
  • folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare.
Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole