Prorectorul USV Mihai Dimian va deveni Cetățean de onoare al Sucevei pentru merite științifice și profesionale, atragerea de investiții IT&C în Suceava, dar și pentru contribuția voluntară în combaterea pandemiei COVID 19

Consiliul Local Suceava urmează să dezbată și să supună aprobării în ședința de joi un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Suceava prof. univ. dr Mihai Dimian, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

În referatul de aprobare inițiat de primarul Ion Lungu și consilierul local PMP Anca Gâtlan se arată că prof. univ. dr. Mihai Dimian, atât în activitatea științifică și profesională cât și în activitatea socială  și civică, s-a evidențiat prin merite deosebite în beneficiul cetățenilor din municipiul Suceava.

În susținerea propunerii de acordare a titlului de Cetățean de onoare al municipiului Suceava, inițiatorii arată că Mihai Dimian, conferențiar universitar titular și coordonator de doctorat în inginerie electrică și electronică la Universitatea Howard din Washington DC, Statele Unite ale Americii, a ales să revină în țară, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde activează în prezent ca profesor universitar și prorector cu activitatea științifică.

„Personalitate științifică marcantă pe plan internațional, a contribuit prin activitatea științifică și profesională la realizarea a multiple legături științifice și economice cu efecte favorabile municipiului Suceava, evidențiind colaborările științifice dezvoltate cu instituții de top din întreaga lume precum Universitatea Paris-Saclay (Franța), Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN), Universitatea Maryland, College Park și Universitatea Statului Florida (inclusiv prin câștigarea a multiple proiecte de cercetare și dezvoltare în competiții naționale și internaționale), precum și implicarea în atragerea și dezvoltarea industriei IT&C în municipiul Suceava”, se arată în document.

Mai mult, este subliniată și implicarea voluntară în multiple acțiuni de limitare a efectelor pandemiei de COVID-19 în municipiul Suceava.

Astfel, este amintit că prof. univ. dr. Mihai Dimian a inițiat și coordonat dezvoltarea primului laborator de diagnostic COVID-19 din județul Suceava la Spitalul Județean Suceava, pe baza liniei semi-automate de testare realizată la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și transferată temporar la spital.

Tot el a inițiat și coordonat Centrul de Consiliere pentru cadrele medicale (Centrul USV-Reziliență COVID), ce a fost extins ulterior pentru consilierea psihologică, medicală și logistică a persoanelor afectate de COVID-19 din județul  Suceava și a studenților USV, dar că a inițiat și coordonat activitățile de sprijin acordat Direcției de Sănătate Publică  Suceava în vederea digitalizării unor activități specifice, a amenajării de spații suport în cadrul universității și a selecției voluntarilor.

Totodată, Mihai Dimian a realizat un model adaptat pentru predicția evoluției pandemiei în județul Suceava și a necesarului de resurse sau a inițiat proiectul de secvențiere a genomului virusului SARS-CoV-2 și analizei tulpinilor circulante în Romania.

The post Prorectorul USV Mihai Dimian va deveni Cetățean de onoare al Sucevei pentru merite științifice și profesionale, atragerea de investiții IT&C în Suceava, dar și pentru contribuția voluntară în combaterea pandemiei COVID 19 appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole