
Investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) intră în etapa de închidere, iar autoritățile locale care nu au reușit să finalizeze lucrările mai au la dispoziție câteva luni pentru a le duce la bun sfârșit. Diferența este că, de această dată, lucrările vor trebui continuate din fonduri proprii.
Potrivit explicațiilor oferite de Cseke Attila (foto), ministrul interimar al Dezvoltării, la Ministerul Dezvoltării termenul pentru închiderea investițiilor s-a încheiat la 30 august, însă documentele necesare pot fi depuse până în 7 septembrie. Acestea urmează să fie analizate din punct de vedere tehnic și financiar, iar investițiile vor putea fi considerate închise doar după îndeplinirea tuturor condițiilor.
„Dacă toate documentațiile, toate documentele sunt în regulă din punct de vedere tehnic și financiar, ne vom atinge toate țintele asumate în PNRR. Nu vom pierde niciun euro la Ministerul Dezvoltării”, a declarat oficialul, prezent luni, 31 august, la inaugurarea noii clădiri a Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș.
Continuarea, din bugetele locale
Una dintre principalele probleme rămâne însă cea a proiectelor care nu au fost finalizate în termen. Potrivit unei prevederi adoptate recent de Parlament privind procedurile de închidere a PNRR, investițiile care nu pot fi închise prin recepții conforme cu prevederile legale vor putea continua pe finanțare proprie.
În cazul primăriilor, acest lucru înseamnă folosirea bugetelor locale pentru finalizarea lucrărilor. Autoritățile au astfel timp până la sfârșitul anului să închidă investițiile.
„S-a mai dat o șansă de către Parlament cu privire la posibilitatea finalizării acestor lucrări pe contribuție proprie”, a explicat oficialul. ”Săptămâna trecută, în Parlament s-a votat proiectul de lege primind procedurile de închidere a PNRR, în care este un articol care spune pentru toate componentele PNRR-ului, acolo unde investițiile nu se închid cu recepții conform prevederilor legale, vor putea continua pe finanțare proprie, în cazul UAT-urilor fiind vorba despre buget local, cu condiția ca, cu această finanțare locală, până la sfârșitul acestui an, să se închide investițiile. Dacă ele se închid în asemenea condiții, finanțarea acordată de către partea de finanțare inițială europeană va fi preluată la bugetul de stat, deci nu se vor pierde aceste investiții. În schimb, dacă până la sfârșitul anului nu se reușește finalizarea lucrărilor, atunci beneficiarii vor trebui să restituie banii pe care i-au primit prin fonduri europene, a adăugat Cseke.
Oficialul a subliniat că autoritățile locale au avut o perioadă considerabilă pentru implementarea proiectelor. Primul apel de proiecte pentru componenta gestionată de Ministerul Dezvoltării a fost lansat la 1 aprilie 2022.
„Beneficiarii au avut la dispoziție patru ani și un pic împreună cu apelul de proiecte, hai să spunem trei ani din momentul în care au câștigat finanțarea”, a precizat acesta.
Pentru proiectele care nu au fost finalizate, următoarele patru luni reprezintă, practic, ultima perioadă în care lucrările mai pot fi duse la capăt, însă costurile vor trebui suportate de această dată de autoritățile locale.
În cazul lucrărilor despre care există suspiciuni privind calitatea sau care au fost declarate finalizate fără ca situația din teren să fie clară, verificarea va avea loc în procesul de închidere a investițiilor.
”În momentul în care avem procedura de închiderei acestor investiții vom putea vedea ce documente sunt depuse, ce calitate a construcției există, trebuie să avem un proces verbal de recepție, la care participă specialiști din sistem, inclusiv cei cu calitatea în construcții și ne vom putea pronunța atunci”, a explicat Cseke Attila.
În ceea ce privește eventualele fonduri necesare pentru sprijinirea primăriilor care nu au reușit să finalizeze proiectele PNRR, acesta a precizat că Guvernul interimar nu poate aproba o rectificare bugetară, motiv pentru care, în acest moment, nu există o procedură pornită în acest sens.
Arina TOTH
Post-ul Proiectele PNRR neterminate mai au o șansă până la sfârșitul anului, dar pe bani din bugetele locale apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.



















