Proiect educațional în orașul Pantelimon. „Lumea Copiilor”, programul care aduce copiii la şcoală

 

La sfârșitul lunii noiembrie 2019, Jurnalul de Ilfov vă relata despre lansarea unor noi ediții ale celor trei proiecte educaționale inițiate de cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale nr. 1 din Pantelimon: „Arta de a fi părinte”, Viitorul sunt E.U.” și „Lumea Copiilor. Pentru că spațiul editorial nu ne-a permis prezentarea programului „Lumea Copiilor”, vă oferim amănunte despre acesta în această ediție.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 484

Potrivit inițiatorilor proiectului „Lumea Copiilor” care anul acesta împlinește 8 ani, prof. Corina Păun și prof. Doinița Cîntă-Bine, programul urmărește creșterea gradului de motivare școlară pentru elevii proveniți din familii dezavantajate social, pentru formarea de competențe prin stimularea curiozității și a atitudinii pozitive, precum și formarea competențelor de a învăța și a deprinderilor de a se adapta în colectivitate, prin respectarea dreptului la afirmare și dezvoltare personală.

#td_uid_2_5e1e83e006f86 .td-doubleSlider-2 .td-item1 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2020/01/deschidere-5.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5e1e83e006f86 .td-doubleSlider-2 .td-item2 { background: url(https://i1.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2020/01/lumea-1.png?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5e1e83e006f86 .td-doubleSlider-2 .td-item3 { background: url(https://img.stirilazi.ro/2020/01/proiect-educational-in-orasul-pantelimon-lumea-copiilor-programul-care-aduce-copiii-la-scoala-16.jpg) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5e1e83e006f86 .td-doubleSlider-2 .td-item4 { background: url(https://img.stirilazi.ro/2020/01/proiect-educational-in-orasul-pantelimon-lumea-copiilor-programul-care-aduce-copiii-la-scoala-20.jpg) 0 0 no-repeat; }

„Programul are ca obiective dezvoltarea deprinderilor de studiu independent prin pregătirea temelor și a lucrărilor, sprijin în activitatea remedială, stimularea comunicării prin activități culturale, educative, aprofundarea unei limbi străine prin joc didactic, încurajarea inițiativei și a liberei exprimări a opiniilor, prin activități de socioanimație didactică. De asemenea, se urmărește încurajarea comportamentului adecvat pentru munca în echipă și dezvoltarea aptitudinilor și a deprinderilor practice prin activități recreative și de mișcare”, se precizează în prezentarea proiectului.

Programul este finanțat în totalitate de Primăria și Consiliul local Pantelimon, prin care se asigură materialele didactice și rechizitele necesare, dar și o masă caldă pentru fiecare elev inclus în proiect.

„Lumea Copiilor”, un program social

„Lumea Copiilor, un program Școală după Școală, este un proiect foarte apreciat de copii și de părinți. În acest an școlar au fost organizate 4 grupe a câte 12 elevi, la învățământ primar, unde cererea este foarte mare, și o grupă la nivel gimnazial. În acest caz, din cauză că au existat peste 40 de cereri, am extins numărul de locuri până la 17, din dorința de a ajuta cât mai mulți copii.

Acest program este unul social, astfel că unul dintre criteriile de selecție are în vedere copiii din familiile dezavantajate din punct de vedere social. Mai exact, vorbim despre familii cu venituri foarte mici, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate și lăsați în grija bunicilor, copii fără părinți sau din familii monoparentale și copii care au nevoie de sprijin în efectuarea temelor și a sarcinilor de lucru. În Pantelimon, potrivit calculelor noastre, în jur de 75-80% dintre copii au astfel de probleme, de nevoi de toate tipurile”, ne-a explicat managerul de proiect, prof. Doinița Cîntă-Bine.

Copiii sunt ajutați la efectuarea temelor

Programul se desfășoară pe durata a 3 ore, iar în acest an de învățământ  a fost înființată și o grupă de „before school” la ciclul primar, între orele 9.00 – 12.00, pentru copii care au cursuri după-amiaza. Celelalte trei grupe au  activități în continuarea programului școlar, de la orele 12.00 – 15.00.

„Principala activitate desfășurată în acest interval orar constă în sprijin în efectuarea temelor, iar copiii care au nevoi remediale sunt ajutați să înțeleagă mai bine lecțiile, să poată să parcurgă mai ușor materia. Totodată, la învățământ primar avem și profesori care fac educație fizică – au și 2 ore de mișcare pe săptămână – și ore de limbi străine, franceză și engleză.

La învățământ gimnazial, de asemenea, ne focusăm pe sprijin în efectuarea temelor. Cel puțin, la clasa a cincea consider că este necesar acest program, având în vedere că elevii fac tranziția între învățământul primar și învățământul gimnazial și ei percep clasa a V-a ca fiind foarte grea. Încercăm astfel, cumva, să ușurăm această tranziție.

Totodată, ne străduim să le asigurăm o parte din nevoile pe care le au la școală, adică o parte din rechizite”, ne-a precizat prof. Doinița Cîntă-Bine.

Abandonul școlar a scăzut semnificativ

Programul „Lumea Copiilor” a dat roade. Potrivit managerului adjunct de proiect, prof. Corina Păun, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Pantelimon, până în urmă cu 3-4 ani școala pierdea cam o clasă de copiii care plecau să studieze în Capitală. Dar în ultimii 2 ani acest fenomen a dispărut. Mai mult, s-a redus apreciabil rata abandonului școlar.

„Anul acesta, spre exemplu, avem nouă clase de-a V-a, opt de-a ­VI-a. Astfel, la ora aceasta, avem înscriși 1.962 de elevi. Dacă adăugăm și programul A Doua Șansă, unde sunt înscriși 84 de cursanți, rezultă că școala noastră oferă servicii educaționale pentru peste 2.000 de elevi.

Așadar, prin aceste trei proiecte am reușit să atragem copiii către școală, oferindu-le alternative. Adică, decât să meargă acasă și ­să-și piardă timpul pe stradă, mai bine rămân la un club, la afterschool și fac ceva constructiv pentru dezvoltarea lor”, a subliniat prof. Corina Păun.

Articolul Proiect educațional în orașul Pantelimon. „Lumea Copiilor”, programul care aduce copiii la şcoală apare prima dată în Jurnalul de Ilfov.

Sursa: JurnalulDeIlfov.ro – vezi articolul

Alte articole