Programul „Micii Grădinari” din Harghita: Peste 4.000 de elevi înscriși în ediția 2025

Devenit deja o tradiție, programul „Micii Grădinari”, derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita, este una dintre cele mai de succes inițiative educaționale din județ. Popularitatea sa a crescut constant de la lansarea sa în 2012, când erau înscriși 112 elevi, ajungând în 2025 la impresionantul număr de 4.444 de participanți.

Programul combină educația financiară – învățându-i pe copii că, printr-o investiție minimă, își pot asigura legumele necesare familiei – cu o componentă competitivă, în care cele mai frumoase grădini sunt premiate de o comisie de evaluare. Totodată, „Micii Grădinari” îi încurajează pe elevi să petreacă mai mult timp în aer liber și să adopte un stil de viață sănătos, plantând semințe în grădina proprie, sub îndrumarea părinților sau a profesorilor.

În acest an, s-au înscris 4.444 de participanți, dintre care 4.399 de elevi individual și 45 de clase. Cei mai mulți participanți provin din localitatea Zetea (511 elevi). Distribuția pe regiuni este următoarea: zona Ciuc – 1.799 elevi, zona Odorhei și Cristur – 1.316 elevi, zona Gheorgheni – 746 elevi și zona Toplița – 583 elevi.

Ca și în anii precedenți, elevii vor primi opt tipuri de semințe: ridichi de lună, salată, morcovi, dovlecei, mazăre verde, castraveți, sfeclă roșie și spanac. În total, peste două tone de semințe vor fi distribuite, însumând 35.552 de plicuri.

Pe parcursul programului, elevii vor trimite observațiile, experiențele și impresiile lor într-un scurt raport însoțit de fotografii, până la data de 30 iunie, la adresa de e-mail dezvoltareruralahr@gmail.com. Rapoartele vor fi analizate de o comisie de specialiști, iar elevii cu cele mai bune rezultate vor fi vizitați pentru o evaluare finală la fața locului.

În lunile iulie și august, participanții – elevi, clase, părinți și profesori – vor prezenta grădinile comisiei de evaluare. În urma vizitelor, se vor acorda punctaje și premii pentru fiecare regiune, iar festivitatea de premiere va avea loc în luna decembrie.

Interesul crescut față de acest program este și mai relevant în contextul în care, în februarie 2025, județul Harghita a obținut titlul de Regiune Gastronomică a Europei pentru 2027, conform deciziei Institutului Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism (IGCAT). În următorii trei ani, patrimoniul gastronomic local și produsele alimentare din Harghita vor fi promovate intens, iar programul „Micii Grădinari” se încadrează perfect în acest proces. Prin grădinărit, copiii pot experimenta direct valoarea ingredientelor cultivate cu grijă de producătorii locali.

Această inițiativă nu doar că aduce recunoaștere județului Harghita, dar oferă și o oportunitate unică pentru generațiile viitoare de a aprecia și de a păstra tradițiile culinare locale.

Pentru mai multe detalii și imagini din edițiile anterioare ale programului, accesați pagina oficială de Facebook:
🔗 Micii Grădinari – Facebook

  • foto și informații furnizate de Biroul de presă al Consiliului Județean Harghita

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole