Prognoza meteo joi 31 ianuarie 2019! Vremea în București, Iași, Constanța sau Cluj. Înnorări și precipitații slabe!

Potrivit prognozei meteo, joi, 31 ianuarie 2019, în interiorului arcului carpatic vor fi înnorări și precipitații slabe, în special sub formă de ninsoare. Este vizat estul Transilvaniei și zona de munte. În schimb, în Maramureș, Crișana și Banat, vor predomina ploile.

În restul țării, cerul va fi variabil, chiar senin în sud și în sud-est, acolo unde va fi și ceață în mare parte. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în zona montană, iar cu viteze mai mari, de peste 70 kilometri pe oră, pe creste, spulberând zăpada.

Vremea în București

Prognoza meteo joi 31 ianuarie 2019! Vremea în București, Iași, Constanța sau Cluj. Înnorări și precipitații slabe!
Prognoza meteo pentru cei care se află, joi, 31 ianuarie, în București

Potrivit accuweather, prognoza meteo pentru joi, 31 ianuarie 2019, se anunță deprimantă, pentru cei meteosensibili, căci se anunță averse sporadice. Procentul de umiditate va fi ridicat, și va ajunge la 95%, iar vântul va sufla cu o putere de 11 kilometri pe oră.

Vremea în Constanța

Prognoza meteo joi 31 ianuarie 2019! Vremea în București, Iași, Constanța sau Cluj. Înnorări și precipitații slabe!
Prognoza meteo de joi, 31 ianuarie 2019, pentru cei care se află în Constanța

Conform ANM, maxima zilei de joi, 31 ianurie 2019, va fi de 10 grade Celsius, ce se va simți precum 4 grade Celsius. Cerul va fi înnorat, iar vântul va sufla cu o intensitate de 24 kilometri pe oră.

Vremea în Iași

Prognoza meteo joi 31 ianuarie 2019! Vremea în București, Iași, Constanța sau Cluj. Înnorări și precipitații slabe!
Prognoza meteo pentru cei care se află joi, 31 ianuarie 2019, în Iași

Maxima zilei de joi, 31 ianuarie 2019, în Iași, va fi de 3 grade Celsius, care se va simți precum 1 grad Celsius. Experții meteo anunță precipitații, acestea având un procent de 60%, iar vântul va sufla cu o putere de 13 kilometri pe oră.

Vremea în Cluj

Prognoza meteo joi 31 ianuarie 2019! Vremea în București, Iași, Constanța sau Cluj. Înnorări și precipitații slabe!
Prognoza meteo, joi, 31 ianuarie 2019, pentru cei care se află în Cluj

În Cluj, maxima zilei de joi, 31 ianuarie 2019, va fi de 4 grade Celsius, ce se vor simți ca 1 grad Celsius. Se anunță ploaie și zăpadă, iar vântul va sufla cu o putere de 6 kilometri pe oră.

Vremea în Brașov

Prognoza meteo joi 31 ianuarie 2019! Vremea în București, Iași, Constanța sau Cluj. Înnorări și precipitații slabe!
Prognoza meteo, joi, 31 ianuarie, în Brașov

Previziunile meteorologilor anunță precipitații, joi, 31 ianuarie 2019, în Brașov. Maxima zilei va fi de 6 grade Celsius, care se va simți precum 1 grad Celsius.

Articolul Prognoza meteo joi 31 ianuarie 2019! Vremea în București, Iași, Constanța sau Cluj. Înnorări și precipitații slabe! apare prima dată în Stiri Mondene.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole