Procurorii anchetează cum au fost aprobate în Guvernarea PSD proiectele prin FDI, fiind indicii că ar fi fost atribuite arbitrar. În județul Suceava fuseseră aprobate proiecte în valoare de peste 372 de milioane de lei în 28 de localități . Vezi lista proiectelor din județul Suceava

Modul în care au
fost aprobate proiectele cu finanțare prin Fondul de Dezvoltare și Investiții este
cercetat de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 din București care a anunțat
printr-un comunicat de presă că Ion Ghizdeanu, fostul șef al Comisiei de prognoză,
care se ocupa de FDI  este inculpat
pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, fiind
plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Potrivit procurorilor
Ghizdeanu este acuzat că în perioada 17 septembrie 2019 – 24 octombrie 2019 ar
fi falsificat mai multe procese-verbale în care a menționat ”în mod mincinos”
că membrii Comisiei de analiză și evaluare a proiectelor s-au întrunit, au
analizat și au propus pentru aprobare 1.080 de proiecte.

În realitate,
susțin procurorii, membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată și nu au făcut
nicio analiză, lista cu proiectele propuse spre aprobare fiind stabilită
arbitrar de Ghizdeanu.

Amintim că
finanțarea de proiecte prin FDI a fost una dintre temele cu care PSD Suceava
arăta că Guvernarea PSD s-a preocupat de investuțiile din localitățile sucevene
și a criticat decizia Guvernului PNL de a desființa FDI.

Liderul PSD
Suceava, senatorul Ioan Stan, arăta în decembrie 2019 că desființarea Fondului
de Dezvoltare și Investiții, măsură luată de guvernul liberal  va fi o lovitură pentru comunitățile locale pentru
că erau aprobate și semnate peste 500 de proiecte locale în țară, iar  în județul Suceava fiind accesate astfel de
proiecte și de primari PSD, dar și de primari PNL, el arătând că primarii PSD
au fost mai harnici și au depus mai multe proiecte decât primarii PNL din
județ.

Senatorul Ioan Stan și primarul Falticeniului, Catalin Coman, in conferința de presa la PSD Suceava

Gepostet von NewsBucovina.ro am Mittwoch, 11. Dezember 2019

În total, în
județul Suceava au fost aprobate la finanțare prin FDI un număr de 28 de
proiecte în sumă totală de 372,516,449 de lei.

Lista proiectelor aprobate prin FDI I, II și
III în județul Suceava:

Comuna Vicovu de Jos- Modernizare drumuri comunale-
30.220.050 lei

Comuna Frumosu – Modernizare DC33A Dragoșa-
8.265.107 de lei

Oraș Cașvana -Înființare sistem de canalizare
cu stație de epurare -26.577.054 de lei

Oraş Fălticeni- Reabilitare și modernizare
școală gimnazială “Ion Irimescu” strada Nicolae Beldiceanu nr. 23-
2.765.856 de lei

Comuna Pojorâta – Modernizare drumuri comunal
și vicinale- 1.186.526 de lei

Comuna Boroaia – Modernizare drumuri de
interes local- 18.629.740 de lei

Comuna Moara- Modernizare și reabilitare DC71 -9.942.380
de lei

Comuna Zvoriștea- Modernizare drumuri comunale
-18.445.293 de lei

Comuna Marginea – Modernizare infrastructură rutieră
în comună -27.349.949 de lei

Comuna Iacobeni -Modernizare și reabilitare
drumuri de interes local- 9.277.727 de lei

Comuna Poiana Stampei – Modernizare drum
comunal DC85E- 29.664.736 de lei

Comuna Coșna -Amenajare spații de parcare în
comună -1.030.039 de lei

Comuna Burla – Modernizarea sistemului de
iluminat public stradal în comună -592.728 de lei

Comuna Frătăuții Noi- Modernizare drumuri de
interes local- 30.610.930 de lei

Comuna Sadova – Modernizare DC88C și DC88D în
comună -7.176.172 de lei

Comuna Moldovița- Înființarea rețelei de apă
și apă uzată (menajeră) în comună- 22.616.477 de lei

Comuna Fundu Moldovei- Modernizare drumuri de
interes local – Delnița și Orata -9.152.566 de lei

Municipiul Câmpulung Moldovenesc – Reabilitare
infrastructură rutieră -11.900.000 de lei

Orașul Vicovu de Sus-Modernizare străzi -10.505.371
de lei

Comuna Cornu Luncii – Reabilitare drumuri de
interes local din satele Cornu Luncii, Dumbrava, Sasca Nouă, Sasca Mică -11.878.670
de lei

Comuna Dumbrăveni – Asfaltare drumuri de
interes local – 24.166.152 de lei

Comuna Vadu Moldovei – Înființare sistem de
canalizare cu stație de epurare -12.020.107 de lei

Comuna Vulturești – Modernizare drum comunal
Pleșești – Hreațca – Uncești (DC 1)- 4.865.404 de lei

Comuna Ostra- Modernizare infrastructură
rutieră în comună -5.521.702 de lei

Comuna Grămești – Modernizare drumuri comunale
și sătești- 5.636.450 de lei

Comuna Drăgoiești- Modernizare drumuri
comunale clasate în comună- 12.593.842 de lei

Comuna Todirești- Extinderea infrastructurii
de alimentare cu apă în comuna Todirești și înființare rețea de canalizare și
stație de epurare în satul Todirești- 13.483.786 de lei

Comuna Ciprian Porumbescu- Modernizare drumuri
comunale – 6.441.635 de lei.

The post Procurorii anchetează cum au fost aprobate în Guvernarea PSD proiectele prin FDI, fiind indicii că ar fi fost atribuite arbitrar. În județul Suceava fuseseră aprobate proiecte în valoare de peste 372 de milioane de lei în 28 de localități . Vezi lista proiectelor din județul Suceava appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole