Prins beat și drogat la volan, un tânăr din Bistrița riscă să ajungă după gratii

Un tânăr din Bistrița riscă să ajungă după gratii, acesta fiind cercetat de oamenii legii pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, tânărul a fost depistat în timp ce conducea o mașină deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și a drogurilor.

În această dimineață, în jurul orei 04.00, în urma acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Vizat este un bărbat de 32 de ani, din Bistrița, conducător al unui autoturism înmatriculat în județul Cluj și care a fost oprit pentru control, pe o stradă din Bistrița. Rezultatul testării cu aparatul DRUG TEST a fost pozitiv în cazul substanței amphetamină, iar aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, iar polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul dosarul penal deschis pe numele tânărului.

Articolul Prins beat și drogat la volan, un tânăr din Bistrița riscă să ajungă după gratii a apărut prima dată pe ZIAR DE BISTRIȚA.

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole