Primăria Sfântu Gheorghe vrea să interzică petardele pe raza municipiului

Primăria
Sfântu Gheorghe a supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre ce vizează interzicerea
comercializării şi utilizării petardelor pe raza municipiului.

Proiectul,
iniţiat de primarul municipiului, Antal Arpad, prevede sancţionarea cu
avertisment sau amendă contravenţională de la 1.500 la 2.000 de lei a
persoanelor fizice şi juridice care încalcă aceste prevederi, în cazul celor
din urmă fiind prevăzută şi măsura complementară de anulare a autorizaţiei de
funcţionare emisă de Primărie.

De asemenea,
rănirea unei persoane sau a unui animal prin utilizarea petardelor se
sancţionează cu avertisment sau amendă contravenţională de la 2.000 la 2.500
lei.

Potrivit
proiectului, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se va face
de către Poliţia locală.

În referatul
semnat de primarul Antal Arpad se arată că măsura este necesară, deoarece în
preajma sărbătorilor de iarnă se intensifică comercializarea şi utilizarea
petardelor, iar de foarte multe ori aceste articole pirotehnice sunt utilizate
în mod abuziv, fără a fi respectate cele mai elementare măsuri de securitate,
provocând un „mare disconfort”, prin zgomotul produs, atât oamenilor cât şi
animalelor.

„Având în
vedere dimensiunea fenomenului, respectiv utilizarea petardelor, cu raportare
la numărul mare de persoane care au acces la aceste produse pirotehnice, se
pune problema dacă acest fenomen poate fi efectiv ţinut sub control, fapt
pentru care, la acest moment, s-ar impune reglementarea acestui aspect, în
sensul interzicerii comercializării şi utilizării petardelor pe raza
municipiului Sfântu Gheorghe”, se arată în referat.

În raportul
de specialitate întocmit de Poliţia Locală se precizează că angajaţii
instituţiei au fost, de-a lungul timpului, puşi în situaţia de a soluţiona
multe reclamaţii venite din partea cetăţenilor nemulţumiţi de tulburarea
liniştii şi ordinii publice prin folosirea neadecvată şi abuzivă a petardelor,
însă se arată că proiectul de hotărâre nu întruneşte condiţiile de legalitate,
în sensul că acest domeniu nu poate fi reglementat printr-o hotărâre a
Consiliului Local.

„Acest act
cu caracter normativ, în cuprinsul căruia se stabilesc şi se sancţionează
contravenţii, încalcă prevederile imperative ale articolului 2, aliniatul 2 din
Ordonanţa de Urgenţă nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată prin Legea nr. 180/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare,
care prevede că prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale
sau judeţene se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de
activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în
măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin
legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului”, se precizează în raport.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat la sediul Primăriei sau pe pagina de internet a instituţiei, cetăţenii putând formula amendamente până la data de 7 februarie a.c.

(Agerpres)

Share

The post Primăria Sfântu Gheorghe vrea să interzică petardele pe raza municipiului appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul

Alte articole