Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a anunțat că vrea să candideze la președinția Consiliului Județean Suceava: Am energia, dorința, să fac ceea ce vor sucevenii

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan,
a anunțat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că vrea să candideze
la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava.

El a spus că atât candidatura sa, dar și a
celorlalți membri care doresc să candideze la funcția de președinte al CJ
Suceava va fi pusă în discuția Biroului Permanent Județean al PSD, iar decizia
luată de BPJ va trebui aprobată de Comitetul Executiv Județean al PSD Suceava.

„Eu vreau să candidez la președinția
Consiliului Județean Suceava”, a spus Stan care a adăugat că va fi candidat dacă
va fi acceptat de colegii săi.

El a reamintit că încă din 2018 a spus că va deschide
lista la CJ Suceava în condițiile în care colegii săi îi vor da acest gir.

„Voi candida și, în funcție de cum voi
convinge electoratul, de ceea ce am făcut până acum, vom vedea rezultatul. Atunci
e examenul”, a spus Stan.

El a arătat că în ultimii patru ani a avut
realizări pentru județul Suceava și că dorește să candideze pentru a face ceea
ce trebuie pentru județul Suceava.

Senatorul PSD Ioan Stan critici dure la adresa guvernării PNL(PDL)

Gepostet von NewsBucovina.ro am Donnerstag, 13. Februar 2020

Ioan Stan a spus că a avut un aport deosebit
pentru județ în ultimii patru ani atât prin PNDL cât și alte proiecte, în cadru
legal, discutând cu primul ministru, cu miniștrii, cu secretarii de stat pentru
a arăta necesitățile pentru județ.

„Am energia, dorința, să fac ceea ce vor sucevenii.
Și drumuri, și spitale”, a spus Stan.

El a adăugat că dacă e nevoie se leagă cu
lanțuri de Ministerul Sănătății ca să fie alocați banii pentru Spitalul din
Fălticeni ca acesta să fie dat în funcțiune pentru că mai e nevoie doar de aparatura
medicală și a subliniat că în același timp s-a luptat și pentru dotări pentru
SJU Suceava.

Ioan Stan a spus că acum își face cruce de
promisiunile președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, atât în privința
autostrăzilor cât și a noilor investiții spitalicești în Suceava.

„Îmi fac cruce. Ne-am uitat pe filelele
bugetului și nu vedem banii nici pentru Autostrada Nordului, nici pentru Siret-București
nici pentru centuri, nici pentru spitale. Ce să discuți cu CNAIR, dacă ăla nu
are bani. Ce discuți acum?”, a întrebat senatorul.

El a mai declarat că președintele Flutur spune
că a obținut avize pentru spital de copii și spital oncologic în Suceava, dar
că e ușor să obții avize, fiind însă foarte greu de obținut finanțarea când
bugetul nu are asemenea prevederi.

Ioan Stan spune că Gheorghe Flutur a reluat
același tip de promisiuni din 2012 și 2016 care nu s-au concretizat.

The post Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a anunțat că vrea să candideze la președinția Consiliului Județean Suceava: Am energia, dorința, să fac ceea ce vor sucevenii appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole