Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, l-a trădat pe Ludovic Orban, binefăcătorul său

Deși în ultimul timp s-a tot afișat cu Ludovic Orban, declarându-și susținerea față de el în cursa pentru șefia Partidului Național Liberal, președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a trecut și el de partea premierului Florin Cîțu, trădându-și binefăcătorul.

Voiculescu și-a manifestat trădarea duminică, la Cluj-Napoca, la conferința de alegeri a filialei județene PNL Cluj, unde l-a însoțit pe Florin Cîțu și alături de care a urcat pe scenă, în rând cu alți susținători ai acestuia.

„Aflat la microfon, Florin Cîțu i-a chemat pe scenă pe toți susținătorii săi, lideri de filiale județene sau de sector, în total 35 de persoane. Printre cei urcați pe scenă și prezentați ca susținători ai „echipei Cîțu” s-au aflat și lideri județeni care până acum erau declarați susținători ai lui Ludovic Orban.

Astfel, după ce liderul PNL Bacău, Mircea Fechet, a anunțat că nu îl mai susține pe Orban și trece în tabăra Cîțu, pe scena de la Cluj au urcat și alți oameni girați zilele trecute de Ludovic Orban la alegerile din propriile filiale: senatorul Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt, cel care are în continuare probleme penale, Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, dar și un reprezentant al PNL Sector 1, în condițiile în care președintele Sebastian Burduja nu se află în țară”, a scris, duminică seară, stiripesurse.ro.

Trădarea lui Voiculescu vine la scurtă vreme de la alegerile PNL Olt, unde Ludovic Orban s-a aflat în persoană, girându-i candidatura pentru șefia organizației, ca și la precedentele alegeri județene.

De altfel, Orban l-a susținut până în pânzele albe pe Liviu Voiculescu, acesta datorându-i președintelui PNL și faptul că azi este senator de Olt, Orban închizând ochii și la problemele penale pe care șeful PNL Olt le are în justiție.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole