Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat, miercuri, că au început lucrările de asfaltare pe DJ 208D, pe raza comunei Hănțești, așa cum a anunțat încă de săptămâna trecută.
„De 17 ani, cei aproximativ 3800 de locuitori ai comunei Hănțești nu au mai văzut asfalt pe drumul județean DJ 208 D, care traversează localitatea. Am fost astăzi, împreună cu domnul deputat Eugen Bejinariu și reprezentanți ai Direcției Județene de Drumuri și Poduri, până la Hănțești, unde au început lucrările de turnare a covorului asfaltic pe DJ 208D, de la intrarea în localitate și până la intersecția cu un alt drum județean, DJ 208 B”, a precizat Șoldan.
El a menționat că este vorba de asfaltarea a aproximativ 3,5 kilometri de drum județean care prezenta degradări serioase, pentru care Consiliul Județean Suceava a alocat săptămâna trecută suma de 2 milioane de lei, în urma rectificării bugetului.
„În urma discuțiilor cu reprezentanții constructorilor, astăzi s-au turnat aproximativ 600 de tone de asfalt, iar lucrările vor fi reluate de săptămâna viitoare, după ce va trece perioada de avertizare meteo pentru viscol și ninsori”, a spus președintele Șoldan.
El a adăugat că la fața locului s-a întâlnit și cu primarul comunei Hănțești, Daniel Olariu, care a subliniat cât de importantă și de așteptată era această investiție, mai ales pentru miile de oameni din comunitatea sa.
„Vreau să îi asigur pe suceveni că una dintre principalele priorități va fi modernizarea întregii rețele de drumuri județene. Avem neapărat nevoie de drumuri bune și sigure, pentru că infrastructura rutieră este unul dintre pilonii necesari în dezvoltarea județului nostru”, a spus Șoldan.
El a transmis drumarilor că va fi foarte exigent în privința calității lucrărilor pe care CJ Suceava le va recepționa.
„Județul Suceava trebuie să aibă drumuri de calitate, realizate la standarde moderne, care să reziste în timp”, a concluzionat Gheorghe Șoldan.
The post Președintele Gheorghe Șoldan anunță începerea lucrărilor de asfaltare pe DJ 208 D la Hănțești: Una dintre principalele priorități va fi modernizarea întregii rețele de drumuri județene appeared first on NewsBucovina.