Preparator cu experienţă internaţională

Preparator cu experienţă internaţională

Cu câteva zile înainte de startul antrenamentelor pentru noul sezon, reunirea Petrolului fiind programată pentru luni, 14 iunie, stafful tehnic cu care va lucra Nicolae Constantin este complet. Astfel, antrenorul pentru portari, Cătălin Grigore, a semnat un nou angajament, fiind, totodată, definitivată înțelegerea și cu responsabilul cu pregătirea fizică, Gheorghe Carmel Bărbulescu.

În vârstă de 51 de ani, Bărbulescu are o experiență bogată atât în România, cât și în campionate din străinătate. A lucrat la Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, în Liban, iar, apoi, a făcut parte din staff-ul lui Marius Șumudică, cu care a colaborat la Gloria Bistrița, Rapid, FC Vaslui, AO Kavala (Grecia), Astra, FC Brașov, Al-Shaab (Emiratele Arabe Unite), Neftchi Baku (Azerbaidjan), Kayserisport (Turcia) sau Al-Shabab Riyadh (Arabia Saudită). În ultimul sezon, Bărbulescu a fost antrenor principal al Astrei II, dar și, pentru o vreme, preparator fizic al primei echipe.

Revenit, vara trecută, la Petrolul, Cătălin Grigore (43 ani) continuă, astfel, pe banca „lupilor”. Fost jucător al „lupilor”, la începutul anilor 2000, campion, mai apoi, cu Unirea Urziceni, Grigore a mai lucrat, ca antrenor pentru portari, la echipa noastră, între 2013-2016 și 2017-2018, având, de asemenea, experiențe într-un post similar la Dinamo și Al-Hazim (Arabia Saudită).Sursa:fcpetrolul.ro

Sursa: ph-online.ro – vezi articolul

Alte articole