Premier League, etapa 1. Crystal Palace – Arsenal e meciul care deschide noul sezon. Programul complet și televizările

Gata, cel mai puternic și mai bogat campionat din lume, Premier League, își deschide porțile pentru sezonul 2022-2023 în week-end-ul vineri, 5 august – duminică, 7 august. Marea întrebare care se aude frecvent rostită la startul noii ediții atât în mass-media cât și printre suporteri este dacă va exista cineva care să stopeze hegemonia lui Manchester City, campioană la zi și a patru ediții din ultimele cinci.

Premier League, programul primei etape

Vineri, 5 august

  • ora 22:00 Crystal Palace – Arsenal

Sâmbătă, 6 august

  • ora 14:30 Fulham – Liverpool
  • ora 17:00 Bournemouth – Aston Villa
  • ora 17:00 Leeds United – Wolverhampton
  • ora 17:00 Newcastle – Nottingham Forest
  • ora 17:00 Tottenham – Southampton
  • ora 19:30 Everton – Chelsea

Duminică, 7 august

  • ora 16:00 Leicester – Brentford
  • ora 16:00 Manchester United – Brighton
  • ora 18:30 West Ham – Manchester City

Cine transmite la tv meciurile din prima etapă a Premier League

Prima mare schimbare care vine odată cu etapa de debut a noului sezon din Premier League îi privește direct pe microbiștii români. Începând de acum, meciurile vor putea fi urmărite pe alte posturi de televiziune față de cele cu care ne obișnuiserăm. Este vorba despre Digi Sport și Prima Sport, care au achiziționat drepturile de retransmisie pentru următoaree trei sezoane.

Astfel, în acest week-end, pe cele două canale mai sus amintite vom putea urmări partidele Crystal Palace – Arsenal (vineri), Fulham – Liverpool, Tottenham – Southampton, Everton – Chelsea (sâmbătă), Manchester United – Brighton și West Ham – Manchester City (duminică).

Premier League a oferit și în această vară cea mai mare parte din sarea și piperul care îl reprezintă de fiecare dată operațiunile de mercato, deși sunt destule cluburi care nu au cheltuit nici un ban pe achiziții, făcându-le sub forma aducerii de jucători liberi de contract sau a împrumuturilor pe un an. În această categorie avem pe Leicester, Crystal Palace și nou venita Bournemouth.

Avem cluburi care au cheltuit sume până în 30 de milioane de lire sterline, pe lângă jucătorii veniți liber efectuând și unul  sau două transferuri cu bani și avem marile forțe care au încercat să își facă și mai puternice distribuțiile existente și pentru care banii nu reprezintă o problemă, genul celor trei puteri din Londra (Chelsea, Arsenal, Tottenham) sau din Manchester. Surprinzător, deși teoretic are cel mai bogat patron, Newcastle a făcut transferuri, dar nici un nume nu are o sonoritate extraordinară.

Darwin Nunez, cel mai scump transfer al verii în fotbalul european

Liverpool este echipa care a făcut cel mai scump transfer al acestei veri, până acum, plătind 100 de milioane de euro cu bonusuri cu tot Benficăi pentru atacantul uruguayan Darwin Nunez. Acesta a și marcat un gol în primul succes al elevilor lui Jurgen Klopp din noul sezon, 3-1 în Supercupa Angliei (Community Shield) cu campioana Manchester City.

Însă la fel de adevărat este că „The Reds” au amortizat mult din această operațiune prin vânzările lui Sadio Mane la Bayern Munchen, Minamino la AS Monaco și Willianms la Nottingham Forest. Important este că au rămas pe loc golgeterul Mohamed Salah și șeful apărării, Virgil van Dijk. Liverpool merge în prima etapă la Londra, pe terenul nou promovatei Fulham și este mare favorită.

Manchester City, revoluție în lot: a venit Haaland, au plecat Gabriel Jesus și Sterling

Campioana Manchester City a plecat cu stângul în Supercupă și la fel ca sezonul trecut începe campionatul la Londra. Anul trecut a fost un pas fals, 0-1 cu Tottenham, acum va juca pe terenul „ciocănarilor” de la West Ham. La City, marea noutate este venirea în atac a norvegianului Erling Haaland, iar la mijloc a fost adus de la Leeds internaționalul englez Kalvin Phillips.

De această dată, Manchester City a și vândut nume importante din fostul prim unsprezece: Gabriel Jesus și Zinchenko la Arsenal și Raheem Sterling la Chelsea, încasând mai mult decât a plătit pentru cei doi jucători transferați. Nici West Ham nu a stat degeaba, plătind aproape 90 de milioane de euro pentru marocanul Aguerd de la Rennes și italianul Scamacca de la Sassuolo.

Și echipele londoneze au fost active pe piața de mercato

Cele trei forțe din capitala Angliei au fost extrem de active și ele, cu un plus pentru Arsenal, pentru că „tunarii” nu prea reușiseră lucruri deosebite în ultimele sezoane în materie de achiziții de jucători. Iată că acum s-au mișcat excelent și deja rezultatele pozitive s-au văzut în partidele din turneul din SUA.

La Arsenal, au ajuns doi dintre jucătorii lui Manchester City, atacantul Gabriel Jesus și fundașul Zinchenko, londonezii plătind în total 90 de milioane de euro. În plus, Vieira de la FC Porto a costat și el 40 de milioane. Chelsea are și ea o fostă vedetă de la City, Raheem Sterling, 55 milioane euro, iar în apărare a sosit puternicul senegalez de la Napoli Koulibaly, 45 de milioane.

60 de milioane de euro a dat Tottenham lui Everton pe play-maker-ul brazilian Richarlison și alte 35 de milioane pe Bissouma de la Brighton. Foarte importantă este și aducerea la parametri zero a croatului Ivan Perisic de la Inter.

Necunoscuta Cristiano Ronaldo

La Manchester United a fost o vară fierbinte. Noul antrenor, olandezul Eric ten Hag, a făcut puține transferuri, venind gratis danezul Christian Eriksen, care în Premier League a primit acceptul de a juca după atacul de cord suferit în timpul EURO 2020. Au mai fost aduși cu 20 de milioane de euro Malacia de la Feyenoord și cu 58 de milioane argentinianul Lisandro Martinez de la Ajax.

Marele semn de întrebare pe „Old Trafford” rămâne situația vedetei portugheze Cristiano Ronaldo. Supărat că United nu joacă în ediția viitoare a Ligii Campionilor, lusitanul a vrut să plece, dar a revenit la club în urmă cu o săptămână, cerând insistent transferuri. Deocamdată, antrenorul ten Hag i-a dat o veste incredibilă, faptul că va fi rezervă în noul sezon, lucru de neacceptat de Ronaldo, chiar dacă are 36 de ani!

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole