Pregătiri pentru vizita Papei Francisc: pentru a face față evenimentului de amploare ajută și județele învecinate

Pregătirile pentru vizita Papei Francisc, cea mai mare clacă organizată în această regiune. Strânsă colaborare între instituțiile publice și sfera privată în vederea asigurării reușitei evenimentului. 

Cu ocazia vizitei Papei Francisc în România care va avea loc în data de 1 iunie se va oficia o slujbă religioasă la altarul în aer liber de la Șumuleu Ciuc. Pregătirile pentru această vizită apostolică sunt intense atât la nivel local, cât și național, la fel și în cazul primăriilor, locuitorilor, unităților de cazare, diferitelor instituții, reprezentanți ai cultelor.

Programul vizitei va fi alcătuit și comunicat de către Vatican, în momentul de față nefiind cunoscut. Despre pregătirile premergătoare vizitei au vorbit la sediul Consiliului Județean Harghita, în cadrul unei conferințe de presă, vineri 8 februarie, reprezentanții comisiei de organizare din cadrul Arhidiocezei romano-catolică de la Alba Iulia, dr. Bodó Márta și prof. dr. Oláh Zoltán, senatorul Tánczos Barna, Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita și Füleki Zoltán, viceprimarul orașului Miercurea Ciuc.

Membrii comisiei de organizare, dată fiind importanța evenimentului, consideră crucială comunicarea în mod adecvat a programului vizitei Papei. Programul final al vizitei va fi anunțat de Sfântul Scaun, până în momentul de față se știe doar faptul că Papa Francisc se va afla în mijlocul pelerinilor, la Șumuleu Ciuc, timp de cinci ore. Interesul presei în ceea ce privește evenimentul este mare, atât din partea mass mediei naționale, cât și internaționale, acreditarea la acest eveniment obținându-se cu șase săptămâni înaintea vizitei, de la Administrația Prezidențială.

Reprezentanții cultelor din Transilvania vor primi invitație la eveniment după comunicarea programului oficial, reprezentanții Arhidiocezei romano-catolice de la Alba Iulia ținând de asemenea să mulțumească pentru disponibilitatea de a sprijini organizarea evenimentului, președinților consiliilor județene din Harghita – Borboly Csaba, Covasna – Tamás Sándor, Mureș – Péter Ferenc, respectiv primarului localității Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán.

Comunicatul de presă emis cu ocazia vizitei Papei Francisc poate fi consultat pe următorul link (în limba română pe partea mai joasă a paginii):
https://romkat.ro/…/sajtotajekoztatot-tartottak-a-papalato…/

Tánczos Barna a afirmat că acele zile vor fi o binecuvântare dumnezeiască pentru fiecare dintre noi, iar acest eveniment istoric pune comunitatea locală în fața unei uriașe provocări. Este o bună oportunitate de a recompensa imensa dragoste de care s-a bucurat județul Harghita de-a lungul anilor prin intermediul relațiilor de înfrățire stabilite.

Locurile de cazare sunt deja ocupate în totalitate, fiind nevoie de organizarea modalității de cazare și circulație a pelerinilor și asigurarea condițiilor de igienă și masă. Senatorul a făcut apel către instituțiile publice și populație în vederea asigurării condițiilor sus-amintite pentru pelerini, un rol foarte important în aceste demersuri avându-l și administrațiile locale.

Și Füleki Zoltán este de părere că găsirea unui loc de cazare sau de parcare va fi o misiune aproape imposibilă și le cere antreprenorilor să ofere o mână de ajutor și să pună la dispoziție curțile pentru cei care vor să-și parcheze autovehiculele. Totodată, va fi o provocare și asigurarea curățeniei în oraș, furnizarea de servicii medicale, asigurarea primului ajutor.

În acest scop s-au demarat pregătirile premergătoare împreună cu episcopia, Consiliul Județean Harghita, județele învecinate, localitățile din jurul orașului, pentru a face față evenimentului de amploare. 

Borboly Csaba a afirmat că „acum este un moment prielnic pentru organizarea celei mai mari clăci din această regiune și se contează pe fiecare familie.

Acesta este momentul în care putem să prezentăm valorile regiunii noastre, credința și ospitalitatea oamenilor de aici. Vizita la Șumuleu Ciuc a Papei Francisc este rodul unei munci de ani de zile, de aceea țin să mulțumesc Arhidiocezei de Alba Iulia, întregului cler, statului român, guvernului Ungariei – deoarece a fost nevoie de o bună colaborare româno-maghiară –, respectiv președintelui UDMR, Kelemen Hunor pentru eforturile depuse pentru ca această vizită să aibă loc.

Cu puțin timp în urmă, în cursul lunii octombrie, corurile bisericilor romano-catolice din Ciucul de Sus s-au aflat în pelerinaj la Roma, demonstrând cât de mult îl așteaptă în vizită pe Papa Francisc.

Președintele consiliului județean a spus că pregătirile au început, scopul fiind acela de a motiva cât mai multe persoane să rămână în regiune după vizita Papei, până la pelerinajul de Rusalii, respectiv să revină în această regiune. În această perioadă oaspeții sunt așteptați cu programe variate, tot în aceea perioadă vor avea loc Zilele Ținutului Secuiesc, oferta de programe fiind extinsă la județele limitrofe. Aplicația pentru telefonul mobil Visit Harghita conține informațiile importante cu privire la locurile de cazare, atracțiile și programele turistice din zonă. Nu în ultimul rând sunt așteptați mulți pelerini pe Via Maria.

Președintele consiliului județean a afirmat că această regiune va atrage atenția asupra situației specifice, problemelor și oportunităților din această zonă, dar și asupra faptului că această regiune există, fapt contestat de unii. În acest sens trebuie să fim pregătiți. Consiliul județean împreună cu instituțiile subordonate se pregătesc pentru acest eveniment – mai ales spitalul județean, serviciul salvamont – în vederea asigurării siguranței oaspeților.

Borboly Csaba a mai adăugat că această regiune, județul Harghita, Miercurea Ciuc vor fi gazde bune cu ocazia acestui eveniment excepțional.

Post-ul Pregătiri pentru vizita Papei Francisc: pentru a face față evenimentului de amploare ajută și județele învecinate apare prima dată în Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole