Prefectul județul Harghita, demis. MAI a depus procedura necesară după cazul ursului în agonie

Ministrul Afacerilor Interne Ion Marcel Vela a anunțat în urmă cu scurt timp că a demarat procedura prin care prefectul județului Harghita Jean-Adrian Andrei să fie demis din funcție. Această decizie a fost luată după ce un urs rănit într-un accident auto a agonizat pe marginea drumului mai bine de 18 ore.

MAI vrea demiterea prefectului județului Harghita

Un urs care a fost lovit în urma unui accident la ieșirea din localitatea Praid, județul Harghita, a agonizat pe marginea drumului circa 18 ore. Animalul sălbatic a fost păzit pe timpul nopții de polițiști și jandarmi, iar abia în această după-amiază s-a luat decizia de a fi tranchilizat și împușcat. După ce autoritățile județene nu au știut să gestioneze această situație Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a luat primele măsuri.

„Având în vedere modul în care autorităţile judeţene au gestionat situaţia ursului lovit seara trecută de o maşină, între localităţile Praid şi Sovata, astăzi a fost luată prima măsură administrativă dispusă de către ministrul Ion Marcel Vela”, arată un comunicat MAI, transmis Agerpres.

Astfel, prefectul județul Harghita Jean-Adrian Andrei, ”în calitatea sa de Preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a gestiona eficient şi operativ această problemă, deşi a fost înştiinţat în timp util de către ISU Harghita despre eveniment şi suferinţele animalului rănit”, mai arată comunicatul de presă.

MAI va sancționa și alte persoane responsabile de această situație

În plus, potrivit aceluiași comunicat de presă transmis de MAI urmează a fi verificate și alte persoane din structurile instituției de la nivel central. Ministrul Ion Marcel Vela vrea să vadă dacă mai sunt persoane sau manageri care nu au știut care sunt procedurile și responsabilitățile clare ale intervenției din județul Harghita în cazul ursului rănit.

Animalul a fost tranchilizat şi apoi împuşcat, pe motiv că avea trei membre fracturate. Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Harghita dr. Lado Zsolt spune că s-a luat această decizie pentru că animalul nu ar fi supraviețuit în aceste condiții în pădure.

 

 

 

Articol preluat de pe Fanatik.ro.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole