Prada furată dintr-un supermarket din Gheorgheni, a fost descoperită de polițiști în mașina unor nemțeni

Autovehicul încărcat cu bunuri de furat descoperit de poliţişti, după ce unul dintre cei trei ocupanţi ai acestuia a fost prins la furat într-un supermarket din municipiul Gheorgheni.

La data de 12.02.2019, în jurul orei 14:55, Poliţia Municipiului Gheorgheni a fost sesizată de agenţii de pază de la un supermarket din localitate despre faptul că un bărbat a sustras mai multe bunuri din magazin.

La faţa locului poliţiştii l-au identificat pe M.F. de 40 de ani, din municipiul Piatra Neamț, bănuit de sustragerea a şapte cutii, fiecare a câte trei conserve, în valoare totală de 174,93 de lei, prejudiciul fiind recuperat şi predat reprezentanţilor supermarketului.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că persoana respectivă era însoţită de încă un bărbat şi o femeie, G.C. de 42 de ani şi R.M. de 24 de ani, tot din municipiul Piatra Neamţ, care îl aşteptau în parcare, într-un autoturism.

Astfel, s-a procedat la controlul autovehiculului folosit de aceştia, activitate în urma căreia au fost descoperite, atât în portbagaj cât şi pe bancheta din spate, mai multe bunuri de provenienţă suspectă, respectiv tigăi, cuţite şi alte obiecte de veselă, dar şi produse alimentare şi articole de încălţăminte, toate acestea fiind ridicate în vederea confiscării.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt”, pentru care va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.

  • IPJ Harghita

 

Post-ul Prada furată dintr-un supermarket din Gheorgheni, a fost descoperită de polițiști în mașina unor nemțeni apare prima dată în Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole