Povestea completă a scandalului din jurul Cimitirului Internațional al Eroilor – Valea Uzului

Eroii neamului românesc nu și-au găsit încă pacea în pământul pentru care au luptat și pentru care și-au dat viața cu un veac în urmă. Odihna și memoria le este tulburată în prezent de un scandal iscat între autoritățile județului Harghita și Bacău, ambele aflate în încercarea de a-și demonstra dreptatea cu privire la apartenența cimitirului militar.

Deși pare că acest conflict este proaspăt, de fapt își are începuturile la câțiva ani după Revoluție și este provocat și întreținut de maghiarii iredentiști pentru ștergerea definitivă urmelor românești din zonele populate cu etnici maghiari.

Scânteia scandalului a fost reaprinsă recent, când primarul orașului Dărmănești – Bacău, a hotărât reabilitarea tuturor monumentelor de pe raza orașului, inclusiv a mormintelor românești din Cimitirul Internațional al Eroilor situate în Valea Uzului, la limită cu județul Harghita. Gestul l-a deranjat pe șeful Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba care susține: ”Construcția nu are bază legală. Fiecare argument al primăriei Dărmănești poate fi infirmat” și afirmă că unele prevederi legale au fost încălcate atunci când s-a amplasat monumentul din beton și unele cruci destinate memoriei soldaților români pe mormintele încă neinscripționate ale soldaților maghiari, iar granița celor două localități – Dărmănești și Sânmartin – reprezintă în același timp și granița dintre cele două județe, iar cimitirul ar fi plasat pe teritoriul județului Harghita. Însă, față de toate aceste afirmații, primarul băcăuan aduce Dovezi că maghiarii au profanat în anul 1994 Cimitirul Internațional al Eroilor din Valea Uzului și reliefează două mari și importante adevăruri:  în primul rând, acel cimitir este un cimitir internațional și din documente reiese foarte clar că acolo au fost înhumați 1306 de eroi aparținând a șapte state – români, sârbi, nemți, maghiari, austrieci, italieni și ruși; și în al doilea rând, potrivit unor documente, Cimitirul Internațional al Eroilor de la Valea Uzului se află pe teritoriul orașului Dărmănești, județul Bacău.

Conflictul instituțional mediatizat în spațiul public a escaladat după apelul instigator către secui al președintelui Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor: În ultimii 100 de ani am învățat că dacă nu ne organizăm noi înșine problemele noastre, o să le organizeze statul care înconjoară ținutul secuiesc. (…) Ni s-a terminat răbdarea, pentru că acțiunea celor din Dărmanești n-a fost o greșeală administrativă, ci în mod foarte neomenesc au vrut să ne calce sufletele, să batjocorească sufletele eroilor noștri. Noi vrem ca ce au adus aici cei din Dărmanești, să le ia de aici și să dispară, vrem ca să refacă cimitirul cum a fost înainte. Să organizăm împreună paza cimitirului. Împreuna cu primarul Antal Arpad, în seara de 16 mai, ne deplasăm și noi acolo, ca în dimineața următoare(17.05), să fim primii, și totodată ,,gazde bune” și să-i primim pe ,,zilieri”. Nu ne lăsați să fim numai noi doi, haideți să fim cât mai mulți. 

Rezultatul? Extremiștii maghiari au trecut rapid la treabă și n-au ezitat nicio clipă să nu profaneze din nou mormintele românești prin acoperirea cu SACI de GUNOI peste CRUCILE EROILOR ROMÂNI din Valea Uzului. Evident, opinia publică din România a criticat aspru acțiunea iredentiștilor maghiari, care nu sunt la prima abatere de acest fel: Istoria se repetă: Au trecut 25 de ani de la ritualul păgân al maghiarilor în cimitirul Valea Uzului. În urma faptelor așa-numiților „activiști anonimi” maghiari care au profanat crucile, IPJ Bacău s-a autosesizat și a deschis o anchetă pentru identificarea făptașilor și tragerea lor la răspundere. Chiar și așa, cu poliția pe urmele lor, tupeul de care încă dau dovadă extremiștii maghiari este revoltător. Activistul român George Simion, care a cerut sancționarea celor care au profanat mormintele eroilor români din Valea Uzului și s-a deplasat personal la fața locului pentru a vedea cu ochii lui batjocura mormintelor românești a fost AGRESAT FIZIC de către extremiștii maghiari la poarta cimitirului din Valea Uzului. Explicația? Bătut de EXTREMIȘTI MAGHIARI pentru că este ROMÂN pe teritoriul ROMÂNIEI și a vrut să apere eroii ROMÂNI.

Desigur, tot acest vortex creat mai mult sau mai puțin în mod artificial, servește de minune unor interese meschine, tocmai acum în preajma alegerilor europarlamentare. Scandalul cu cimitirul de la Valea Uzului, este menit să-i mențină pe cei de la UDMR în atenția propriului electorat și să distragă oamenii de la probleme mai importante traiului, dar și să-i învrăjbească pe maghiarii de rând contra românilor alături de care conviețuiesc.

Viorela Gherasim

 

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole