Pompierii din Toplița, la datorie pentru toate viețuitoarele: un cal și o pisică, salvați în aceeași zi

Și necuvântătoarele au nevoie de noi! De acest lucru s-au convins, încă o dată, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița, chemați marți, 4 noiembrie, la două misiuni de salvare a animalelor, ambele în municipiul Toplița, și ambele încheiate cu succes.

Prima intervenție a avut loc pentru salvarea unui cal care a rămas blocat într-un canal cu apă. Animalul, speriat, dar blând – de parcă înțelesese că pompierii au venit să-l ajute – a fost adus la suprafață cu ajutorul unui buldoexcavator pus la dispoziție de Primăria Toplița. Momentul reîntâlnirii cu stăpânul său a fost, spun salvatorii, cea mai frumoasă „răsplată” pentru efortul depus.

În timp ce se aflau la această misiune, salvatorii au fost solicitați pentru o nouă intervenție: de această dată, o pisică rămăsese blocată într-un copac, în Parcul Central din Toplița. Militarii s-au mobilizat rapid, demonstrând încă o dată că spiritul de salvare nu cunoaște limite – fie că este vorba de oameni, fie de vietăți aflate în suferință. Cu grijă și răbdare, pompierii au reușit să prindă pisica speriată și s-o coboare în siguranță.

Pentru unii, animalele sunt doar „necuvântătoare”. Pentru alții, însă, ele sunt prieteni, confidenți și membri ai familiei. Pentru pompieri, sunt înainte de toate suflete care trebuie salvate, atunci când se află în pericol. Totuși, reprezentanții serviciilor de urgență reamintesc faptul că numărul unic 112 trebuie apelat doar în cazuri reale de urgență, în care viața sau bunurile – inclusiv cele ale animalelor – sunt puse în pericol iminent.

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole