Polițiștii locali au efectuat controale pe șantierele din Brașov. S-au dat amenzi în valoare de 22.000 lei

Polițiștii locali din cadrul Biroului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au efectuat, în decurs de o lună, controale pe șantierele de pe raza Municipiului Brașov.
Obiectivul acestor acțiuni a fost verificarea respectării, de către investitorii, proprietarii și/ sau executanții lucrărilor de construcții, a prevederilor ”Regulamentul de bune practici privind măsurile concrete pentru controlul prafului și emisiilor de pulberi din construcții și demolări”, aprobat prin HCL nr. 153/ 2015.
„În urma verificărilor, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor anterior menționatului regulament, în valoare totală de 22.000 lei.
Le reamintim investitorilor, proprietarilor și/ sau executanților lucrărilor de construcții faptul că acțiunile de control pe linia respectării prevederilor HCL nr. 153/ 2015 au caracter permanent, iar nerespectarea reglementărilor HCL-ului în cauză se sancționează cu amendă de la 1500 lei – 2500 lei.”, au precizat polițiștii locali

The post Polițiștii locali au efectuat controale pe șantierele din Brașov. S-au dat amenzi în valoare de 22.000 lei first appeared on Transilvania 365.

Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole