Polițiștii harghiteni, în sprijinul unui grup de turiști rătăciți într-o zonă muntoasă izolată, pe raza localității Bălan

Miercuri, 3 august,  ora 13.30, un adolescent, în vârstă de 17 ani, domiciliat în municipiul Galați, județul Galați, a solicitat telefonic, sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Bălan, semnalând faptul că se află alături de un tânăr de aceeași vârstă și de trei femei într-o zonă montană izolată, cu toții fiind îngrijorați de faptul că nu se pot întoarce, în siguranță, în locația de cazare situată în orașul Bălan.

„Având în vedere aspectele semnalate, o echipă de polițiști de la Poliția orașului Bălan a pornit în căutarea persoanelor respective, cu un autovehicul de teren aflat în dotarea subunității de poliție. După mai multe ore de căutare, polițiștii au reușit să localizeze grupul de persoane, acesta fiind format din doi adolescenți, în vârstă, de 17, respectiv, 19 ani, ambii din municipiul Galați și trei femei, din care două, cu vârsta de 73, respectiv, 50 ani, din municipiul Galați și o persoană, de 72  ani, din Bălan. Din relatările persoanelor respective, rezultă că acestea au pornit în drumeție dar au ajuns într-o zonă necunoscută și nu mai aveau certitudinea că se vor întoarce, în siguranță, în locația de cazare.”, informează IPJ Harghita.

Cele 5 persoane au fost conduse de polițiști, în siguranță, în locația de cazare din orașul Bălan.

 

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole