Polițist penal

Un agent de poliție de la
Serviciul Teritorial al Poliției Transporturi Galați este trimis în judecată în
două dosare penale, unul de complicitate la delapidare și altul de refuz
recoltare probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe scurt, agentul
de poliție Transporturi a fost complice la sustragerea de motorină de pe o
navă, fiind prins în flagrant de un echipaj de poliție care patrula prin zonă,
iar apoi, câteva luni mai târziu, a fost prins băut la volan, fiind blocat în
trafic de alți șoferi și predat Poliției Rutiere, moment în care a refuzat să
meargă la spital pentru prelevarea de probe de sânge.

În primul caz:

”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Axinte Ionuţ, agent de poliţie în cadrul Secţiei Regionale de Poliţiei Transporturi Galaţi, şi Rociu Adrian, timonier pe vasul Danube 1, pentru săvârşirea infracţiunilor de :

– complicitate la delapidare faptă prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 295 alin. 1 Cod Penal;

– delapidare faptă prevăzută de art. 295 alin. 1 Cod Penal;

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: Inculpatul Axinte Ionuţ, în contextul relaţiilor create în timpul executării atribuţiilor de patrulare navală, în seara zilei de 04.04.2018, în jurul orelor 22:00, s-a deplasat la pontonul P178 al Administraţiei Porturilor Dunărea Maritimă Galaţi unde se afla acostată nava Danube 1, cu scopul de a obţine de la timonierul Rociu Adrian diferite cantităţi de motorină pentru uz personal. În acest sens, inculpatul Axinte Ionuţ l-a contactat pe inculpatul Rociu Adrian şi a urcat la bordul navei având asupra sa mai multe canistre de motorină.

După ce inculpatul Rociu Adrian a umplut canistrele cu motorină din tancul rezervor al navei şi i-a predat recipientele, inculpatul Axinte Ionuţ a fost prins în flagrant de un echipaj de poliţie aflat în patrulare în zonă.

Conform probelor administrate în cauză s-a stabilit că motorina sustrasă de inculpatul Rociu Adrian pentru folosinţa inculpatului Axinte Ionuţ provenea din tancul rezervor al navei Danube 1”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

În al doilea caz:

”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în libertate, a inculpatului Axinte Ionuţ, agent de poliţie în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de:

– refuzul sau sustragerea de la
prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută art. 337 Cod Penal

În rechizitoriul întocmit,
procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: La data de 08.12.2018, în
jurul orei 22:00, organele judiciare din cadrul Biroului Rutier Galaţi au fost
sesizate prin apel 112 cu privire la faptul că un conducător auto circulă pe
str. Brăilei, pe sensul opus de mers, şi că a fost oprit în trafic de alţi
participanţi, în dreptul restaurantului Amadeus. Ajunşi la faţa locului,
poliţiştii au identificat autoturismul marca VW cu nr. GL 20 DOT, orientat în
sensul opus al direcţiei normale de mers, la volanul căruia se afla inculpatul
Axinte Ionuţ, acesta prezentând documentele de identificare.

Totodată, s-a solicitat testarea cu
aparatul etilotest însă inculpatul a refuzat, astfel că, având în vedere
modalitatea în care a fost depistat, dar şi comportamentul neobişnuit afişat de
acesta, precum şi incoerenţa în vorbire, poliţiştii l-au condus la Spitalul
Clinic de urgenţă Sf. Ap. Andrei Galaţi în vederea recoltării probelor
biologice de sânge şi urină, pentru a se stabili dacă, la momentul respectiv,
acesta de afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor
psihiactive.

În prezenţa personalului medical,
inculpatul a refuzat recoltarea, aspect consemnat de medic în fişa “examen
clinic”, precizează procurorii în actul de trimitere în judecată a polițistului
inculpat.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole