Poliţia face cercetări după ce pe pagina de socializare a Prefecturii Bistrița-Năsăud a apărut o postare electorală

Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud a sesizat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud după ce pe pagina de socializare a instituției a apărut o postare electorală prin intermediul căreia se arăta susținerea față de PSD și se îndemna electoratul să voteze PSD.

Printr-un comunicat remis presei, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud susține că nu s-a putut stabili identitatea persoanei care a distribuit postarea în cauză, motiv pentru care a sesizat organele abilitate să facă cercetări.

”În legătură cu distribuirea pe pagina Instituției Prefectului a unei postări care nu aparține acesteia, specificăm că IPBN s-a autosesizat și a transmis către Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud o sesizare pentru a se cerceta și soluționa această cauză, conform competențelor legale în materie. Menționăm că, de la deschiderea paginii de Facebook a instituției, în 2013, au fost autorizați mai mulți administratori și editori. La momentul efectuării respectivei distribuiri, în data de 25 mai 2019, în jurul orei 06:00, aveau drept de gestionare a paginii 8 persoane: 2 administratori și 6 editori. Având în vedere că încă nu s-a putut stabili identitatea persoanei care a distribuit postarea, prefectul a dispus ștergerea întregii liste de administratori și editori, în continuare postările urmând a fi făcute doar de către Cancelaria prefectului”, se arată în comunicatul remis preseiTotodată, în același document se mai precizează că ”prefectul județului își exprimă regretul pentru această situație nedorită și asigură că instituția va respecta, ca și până acum, prevederile privind legalitatea, imparțialitatea și neutralitatea!”. 

În acest caz, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița -Năsăud va efectua cercetări.

ACTUALIZARE

Și PNL a făcut plângere la Poliție împotriva Instituției Prefectului ca urmare a postării prin care cetățenii erau îndemnați să voteze PSD

Prin intermediul publicării si menținerii pe contul public oficial de Facebook al intimatei a îndemnului la vot adresat alegatorilor de catre presedintele PSD BN, timp de mai mult de 10 ore după încheierea campaniei electorale, se încalcă atât legislația electorală prin norma mai sus amintită, fiind vorba de o contravenție ce se pedepseste în acest caz. Ceea ce este însă mult mai grav este faptul că organziatorul alegerilor europarlamentare 2019, Instituția Prefectului prin Prefect, face politică pentru un anumit competitor electoral, respectiv PSD, în timpul campaniei electorale și chiar după încheierea acesteia. Ce fel de încredere mai poate avea cineva ca organizatorul care fățiș se situează de partea unui competitor electoral, va da dovadă de imparțialitate, astfel cum îi cere legea proprie de organizare și functionare la art.5 și va organiza în mod corect competiția electorală? Ce fel de încredere avem că se va respecta legea, așa cum ar fi fost obligată intimata să o facă? (…) Potrivit legii, prefectul nu poate fi membru al unui partid politic și nu poate susține în exercitiul funcției un partid politic, totuși o face cu nonșalanță, chiar de pe contul public oficial al instituției pe care o conduce, în detrimentul legii.  (…) Asa cum rezulta din actiunea sa de pe pagina publică, prefectul nesocoteste propriile atributii de serviciu, actionand in sens contrar lor”, au transmis liberalii printr-o plângere, Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud.

La rândul său, BEJ a sesizat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole