PNL: Liviu Dragnea blochează Târgoviştea pentru un moft, aşa cum a blocat proiectele!

PNL Târgovişte dezaprobă măsurile exagerate, privind blocarea traficului rutier, dispuse pe parcursul desfăşurării mitingului PSD de duminică. Liberalii consideră că este un afront uriaş la adresa locuitorilor oraşului, un alt abuz incalificabil, marca PSD.

„Oraşul va fi paralizat timp de câteva ore, timp în care cele mai importante 14 bulevarde şi străzi vor fi închise. Târgoviştenii nu vor avea acces în zona comercială centrală şi nici măcar la Piaţa 1 Mai, iar tot acest disconfort se datorează unui moft al lui Liviu Dragnea şi camarilei.

De ce să fie paralizat oraşul timp de cel puţin 4-5 ore? Drept recunoştinţă că acelaşi Liviu Dragnea a blocat la rândul său, timp de aproape doi ani, proiectul Complexului Turistic şi de Nataţie, în perioada în care a fost ministru al Dezvoltării? Pentru că tergiversează de ani de zile construirea noului stadion din Târgovişte, dar a găsit bani pentru unul la Alexandria?

Nici la ultima vizită la Târgovişte a dictatorului Ceauşescu nu au fost dispuse asemenea măsuri abuzive şi, la fel ca atunci, angajatii din instituţiile publice (industrie aproape că nu mai există în Târgovişte) au fost «invitaţi”» să participe duminică la un miting ale cărui dimensiuni scot în evidenţă apucăturile şi megalomania liderilor PSD.
Printre oamenii ce vor participa duminică, se numără și angajații Spitalului Judetean de Urgență Târgovişte. Din spusele acestora, am aflat că sunt nevoiți să participe și li s-a sugerat că își pot pierde sporurile sau mai rău, locul de muncă dacă nu fac act de prezenţă la această adunare electorală.

Suntem convinşi că târgoviştenii nu vor accepta acest uriaş afront şi că, în duminica imediat următoare, pe 26 mai, vor sancţiona prin vot abuzurile incalificabile ale PSD!”, se arată într-un comunicat de presă remis de PNL Târgovişte.

Material realizat de SC Incomod Media SRL, la comanda PNL, CMF: 41190007

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole