Pieton accidentat pe zebră, în Piața Gării

Un accident rutier s-a produs, joi, în Piața Gării din municipiul Cluj-Napoca. Un pieton a fost accidentat pe trecerea pentru pietoni.

Din primele date reiese faptul că în jurul orei 15:00, un conducător auto în vârstă de 36 de ani, având direcția de deplasare dinspre strada Oașului spre gară, a surprins și accidentat un pieton în vârstă de 53 de ani, din comuna Vultureni, care se angajase în traversarea drumului pe trecerea de pietoni.

Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate.

Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului autoturismului nu a indicat prezența alcoolului.

Post-ul Pieton accidentat pe zebră, în Piața Gării apare prima dată în Ziarul Clujean.

Sursa: ZiarulClujean.ro – vezi articolul

Alte articole