Peste o sută de botoșăneni amendați pentru că au fost surprinși de polițiști fără mască de protecție

În perioada 04-07 ianuarie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

Astfel, pe raza întregului județ au fost organizate 18 de acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 308 locații de interes, respectiv restaurante, terase, autogări, locații în care au fost desfășurate manifestări religioase dar și 250 de mijloace de transport persoane, dintre care 101 mijloace de transport public în comun.

Echipele de control au aplicat 177 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 36.000 lei, dintre acestea 132 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu, iar 57 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdincțiilor privind deplasarea.

The post Peste o sută de botoșăneni amendați pentru că au fost surprinși de polițiști fără mască de protecție appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.

Sursa: GazetaBT.ro – vezi articolul

Alte articole