Peste 4,2 milioane de euro atrași de Consiliul Județean Harghita prin proiecte europene pentru dezvoltare și incluziune

Consiliul Județean Harghita a atras peste 4,2 milioane de euro pentru proiecte soft, în cadrul exercițiilor financiare 2014–2020 și 2021–2027

Cu prilejul Zilei Europei, sărbătorită anual la data de 9 mai, Consiliul Județean Harghita subliniază rolul esențial pe care Uniunea Europeană îl are în modernizarea și dezvoltarea comunităților locale. Sprijinul european s-a concretizat în finanțarea unor proiecte strategice în domenii-cheie, precum digitalizarea, educația, protejarea patrimoniului cultural, creșterea competitivității economice, educația antreprenorială, dezvoltarea durabilă și incluziunea socială.

În cadrul exercițiului financiar 2014–2020, Consiliul Județean Harghita a implementat 19 proiecte cu caracter „soft”, vizând dezvoltarea capacităților umane, instituționale și organizaționale. Valoarea totală a acestora depășește 2,5 milioane de euro, finanțările fiind obținute prin programele POCA, Interreg Europe, Transnațional Dunărea, Horizon 2020, PAC, Erasmus+ și Europa pentru cetățeni.
Detalii suplimentare aici

Aceste proiecte au urmărit îmbunătățirea calității administrației publice, prin implementarea unui sistem de management al performanței pentru furnizarea unor servicii publice eficiente, creșterea încrederii în instituții, sporirea competitivității IMM-urilor în sectorul turismului rural, consolidarea educației antreprenoriale în rândul tinerilor, schimbul de bune practici în industria alimentară, protejarea patrimoniului cultural, dezvoltarea turismului, promovarea incluziunii sociale și familiarizarea publicului cu Politica Agricolă Comună.

Prin Programul Europa pentru cetățeni, în cadrul proiectelor EU3doms și ENSIE, s-a urmărit schimbul de idei și bune practici privind viitorul Europei, cu accent pe cele patru libertăți fundamentale: libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor. Totodată, s-a consolidat o rețea internațională pentru promovarea întreprinderilor de integrare socială.

În cadrul programului Erasmus+, proiectele implementate au vizat lansarea unui dialog transnațional și intergenerațional între tineri și factorii decizionali, identificarea de strategii pentru creșterea atractivității orașelor mici, adaptarea inovativă a metodologiei SMART e-Maths în învățământul diferențiat și diseminarea de competențe antreprenoriale în rândul tinerilor din mediul rural.

În exercițiul financiar 2021–2027, Consiliul Județean Harghita a atras fonduri europene în valoare de peste 1,6 milioane de euro, prin 17 proiecte depuse în cadrul programelor dedicate Politicii Agricole Comune, Interreg Europe, Cetățeni, egalitate, drepturi și valori, Erasmus+, Piața Unică a Comisiei Europene și Regiunea Dunării.

O parte dintre aceste proiecte se află în prezent în implementare, vizând domenii de actualitate precum educația digitală, reducerea risipei alimentare, implicarea civică, adaptarea la schimbările climatice, revitalizarea zonelor rurale și promovarea dezvoltării durabile.

România este Europa! De aceea, nu pot concepe ca eforturile atâtor oameni care au contribuit la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană să fie anulate de cei care pun interesele personale mai presus de binele comun. Mă întreb cum ar fi arătat România fără fondurile europene, fără bunele practici sau fără libertatea de a circula și munci oriunde în spațiul comunitar. Astăzi, 9 mai, celebrăm Ziua Europei, care pentru noi a însemnat un pas spre prosperitate. Știu că mai sunt multe de realizat, dar, așa cum spunea Robert Schuman, «Europa nu se va construi într-o singură eră, nici într-un singur moment. Ea se va construi prin realizări concrete, care vor crea o solidaritate de fapt». Tocmai de aceea, este esențial ca, în fața provocărilor actuale, să ne reafirmăm angajamentul față de valorile europene și să continuăm să lucrăm împreună pentru o Europă unită, solidară și prosperă. Progresul se construiește pas cu pas și doar prin cooperare și încredere în viitor putem depăși orice obstacol”, a declarat Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita.

Consiliul Județean Harghita rămâne un promotor activ al dezvoltării durabile, angajat în atragerea fondurilor europene pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor din județ.

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole