Peste 20 de copii supuși unor forme de abuz, în atenția DGASPC Covasna. Majoritatea cazurilor s-au petrecut în familie

Peste 20 de minori, victime ale unor abuzuri, au ajuns în atenția autorităților județene în prima jumătate a acestui an. Majoritatea cazurilor s-au petrecut în familie, iar în cele mai multe situații, copiii au fost neglijați sau supuși unor rele tratamente chiar de către cei care trebuiau să se ocupe de creșterea și educarea lor în bune condiții.

Potrivit Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Covasna, în primul semestru al acestui an au fost înregistrate 10 cazuri de abuz în mediul urban și 13 în mediul rural. Comparativ, în anul 2023 au intrat în atenția autorităților competente 59 de cazuri de abuz, din care 20 în mediul urban și 39 în mediul rural. 

Aceeași sursă arată că, din totalul cazurilor înregistrate în prima jumătate a acestui an, 4 au fost abuzuri fizice (3 petrecute în mediul rural); în două cazuri copiii au fost supuși abuzului emoțional (toate petrecute în mediul urban); doi copii au fost abuzați sexual (ambele cazuri în mediul rural), iar 15 copii au fost neglijați de familiile care trebuiau să îi îngrijească (10 în mediul rural). Dintre acestea din urmă, 4 cazuri se află în lucru, pentru un copil s-a dispus plasamentul în regim de urgență, iar 10 copii au rămas în grija familiilor lor. Pentru 9 copii, instanța a dispus plasamentul în regim de urgență, iar în 6 cazuri a fost inițiată urmărirea penală a agresorului.

Datele oficiale relevă că cele mai multe cazuri au fost înregistrate în mediul familial (20), dintre care 2 cazuri de abuz fizic, 1 caz de abuz emoțional, 2 cazuri de abuz sexual și 15 cazuri de neglijare. În școli au fost raportate 2 cazuri (unul de abuz fizic și unul de abuz emoțional), în timp ce un caz de abuz fizic s-a petrecut într-o altă locație decât cea de domiciliu sau unitatea de învățământ.

Cei mai afectați au fost adolescenții cu vârste între 14 și 17 ani. Conform DGASPC Covasna, în primul semestru al acestui an, 3 băieți și o fată au fost supuși abuzurilor fizice, două fete au fost supuse abuzului emoțional, alte două fete (între 14 și 17 ani) au fost supuse unor abuzuri sexuale, iar 9 băieți și 6 fete au fost victime ale neglijenței în familie.

În 2023, cel mai mic copil supus abuzului sexual avea sub un an

Comparativ, din totalul celor 59 de cazuri înregistrate în anul 2023, 9 au fost abuzuri fizice (6 în mediul rural), în 6 cazuri fiind inițiată urmărirea penală a agresorului. Din totalul celor 13 cazuri de abuz emoțional, 10 s-au petrecut în mediul rural, iar dintre cele 13 cazuri de abuz sexual petrecute anul trecut, 9 au fost în mediul rural. Cel mai mic copil abuzat sexual avea sub un an. Pentru 5 copii s-a dispus plasamentul în regim de urgență, iar în toate cazurile de abuz sexual s-a dispus urmărirea penală a agresorului, mai arată datele DGASPC Covasna.

Potrivit aceleiași surse, copiii supuși abuzurilor au beneficiat de consiliere psihologică, psihoterapie, consiliere juridică și asistență. 

(Ioana Ardeleanu)

Share

The post Peste 20 de copii supuși unor forme de abuz, în atenția DGASPC Covasna. Majoritatea cazurilor s-au petrecut în familie appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul

Alte articole