Pestă porcină africană confirmată în trei gospodării din judeţ

Trei cazuri de pestă porcină africană au fost depistate în localităţile Lunca Ozunului şi Băcel, iar autorităţile au dispus măsuri pentru limitarea extinderii bolii.

Conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSVSA) Covasna a precizat că animalele bolnave au fost lichidate, gospodăriile au fost dezinfectate şi s-au instituit zone de protecţie şi de supraveghere pe o rază de 3, respectiv 10 kilometri în jurul acestora.

“Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (IDSA) a confirmat apariţia virusului pestei porcine africane (PPA) la probele biologice prelevate din 2 gospodării din localitatea Lunca Ozunului şi o gospodărie din localitatea Băcel. Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Covasna s-a întrunit pentru a adopta planul de măsuri elaborat de DSVSA privind intervenţia în focarele de PPA, luând măsura uciderii şi îngropării porcilor din exploataţiile afectate, urmată de dezinfectarea spaţiilor. În conformitate cu planul de măsuri aprobat, în jurul focarului s-au stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 km, cuprinzând localităţile Băcel, Lunca Ozunului, Ozun, Chichiş şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km, cuprinzând localităţile Chilieni, Coşeni, Sântionlunca, Măieruş, Lisnău, Lisnău Vale, Bicfalău, Dobârlău, Valea Dobârlăului, Mărcuş, Lunca Mărcuşului, Ilieni, Dobolii de Jos, Reci, Saciova şi Sâncraiu din judeţul Covasna, Podu Olt, Lunca Câlnicului, Prejmer, Budila şi Teliu din judeţul Braşov”, se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

DSVSA Covasna solicită crescătorilor de porcine să anunţe orice suspiciune de boală în rândul animalelor, să nu achiziţioneze animale fără documente sanitare veterinare obligatorii şi să respecte cu stricteţe măsurile de biosecuritate.

(Agerpres)

Share

The post Pestă porcină africană confirmată în trei gospodării din judeţ appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul

Alte articole