Pe cine voia să privatizeze, adică să devalizeze, mai corect spus, liberalul Botez de la Huși?

Când erau pe la putere liberalii, mai demult, au vrut să privatizeze, adică să devalizeze una dintre cele mai importante fabrici de medicamente din Europa. Liberalul Botez de la Huși era pus șef peste hoția ce avea să se producă. Liberalii au terminat cu puterea și astfel a scăpat Antibiotice Iași de hoția galbenă. Azi iar sunt la putere. Ce vor mai privatiza?

Astăzi, Antibiotice este recunoscută la nivel mondial pentru performanțele cre se obțin aici. Antibiotice Iași a încheiat 2019 cu venituri din vânzări în valoare de 389,71 milioane lei, cu 7% mai mari raportat la valoarea înregistrată în anul anterior, iar profitul înainte de impozitare s-a situat la 35,2 milioane lei, menținându-se la nivelul celui din 2018, potrivit unui comunicat al companiei.

„Acest rezultat exprimă efortul susținut de gestionare a cheltuielilor, în condițiile în care valoarea taxei clawback a crescut cu 15% față de anul anterior ajungând la valoarea de 42,2 milioane lei. Profitul brut și taxa clawback aferente anului 2019 au fost în valoare de 77,39 milioane lei, cu 8% mai mare decât în 2018 (71,57 milioane lei), ceea ce demonstrează îmbunătățirea activității de management a proceselor. Profitul din exploatare în valoare de 41,56 milioane lei a fost cu 6% mai mare în comparație cu valoarea înregistrată în anul 2018, ca urmare a bunei gestionări a costurilor de producție”, se menționează în comunicat.
Tot în 2019 s-a înregistrat cel mai mare ritm de creștere al vânzărilor la export din ultimii cinci ani. Astfel, exporturile au reprezentat 40% din cifra de afaceri a companiei, ajungând la 152,1 milioane de lei, cu 25% superior nivelului înregistrat în 2018.
De asemenea, este primul an în care vânzările de produse finite pe piețele internaționale au devansat semnificativ vânzările obținute pentru substanța activă Nistatină. În acest context, principalul motor de creștere la export l-a reprezentat vânzarea de produse finite care, în teritoriile unde compania Antibiotice are deschise reprezentanțe comerciale – Vietnam, Republica Moldova, Ucraina, Serbia – a înregistrat o creștere de peste 65%, comparativ cu cea obținută în 2018, ajungând la valoarea de 44,4 milioane de lei.
Totodată, piața SUA a determinat rezultate pozitive pe segmentul produselor finite pentru care Antibiotice deține certificare FDA (Food & Drug Administration), iar la finele anului trecut compania a înregistrat o creștere cu 50% a exporturilor de pulberi sterile injectabile și a pus bazele lansării în anul 2020 a unui nou produs, creând astfel premisele unei dezvoltări solide și pe termen lung pe această piață.
„Consolidarea poziției de lider mondial pentru substanța activă Nistatină se reflectă în trendul ascendent al vânzărilor pe acest produs din ultimii 5 ani determinând o creștere a numărului de noi parteneri în Europa, America de Sud, America de Nord. Obiectivul de vânzare propus pentru anul 2019 pentru Nistatină a fost atins în procent de 100%, printr-un management continuu al costurilor, cantităților fabricate și gestionarea parteneriatelor strategice pe principalii clienți”, se precizează în comunicatul de presă.
Totodată, în vederea extinderii prezenței pe piața internațională, în anul 2019 s-au obținut un număr de cinci noi Autorizații de Punere pe Piață (APP) pentru medicamente marca Antibiotice, ce vor fi comercializate în teritoriile din Asia și Europa.
Pe piața internă, Antibiotice a înregistrat un nivel al vânzărilor comparabil cu vânzările înregistrate în anul 2018, atât în farmacii, cât și spitale, în valoare de 335,9 milioane de lei, în condițiile în care strategia de dezvoltare a firmei privind portofoliul de produse este orientată preponderent către clase terapeutice cu notorietate și calitate recunoscută de peste 64 de ani, dar și către produse destinate menținerii stării de bine și de sănătate a populației.
Anul 2019 a însemnat și reluarea fabricației pentru produsul Moldamin, brand recunoscut din portofoliul companiei de aproape 60 de ani.
„Moldamin revine în practica medicală într-o formulă nouă, realizată după principii de formulare moderne, ce conține aceeași substanță activă – benzatin benzil penicilină, dar și alți excipienți. Moldamin este o penicilină retard (cu acțiune întârziată) și reprezintă medicamentul de primă intenție în infecții în care este necesară asigurarea unor concentrații de antibiotic prelungite, ca de exemplu în infecții respiratorii (angină streptococică – roșu în gât, otită, sinuzită), boli venerice (sifilis), infecții cutanate (erizipel). De asemenea, este prima recomandare în prevenirea reumatismului articular acut și a carditei reumatismale”, se mai spune în comunicat.

 

Sursa: InformatorulMoldovei.ro – vezi articolul

Alte articole