Patronul unui depozit de lemne din județul Botoșani a fost amendat cu 5.000 lei

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat verificări în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Astfel, în urma verificărilor efectuate la un punct de lucru al unei societăți comerciale, de  pe raza localității Albești, s-a constatat faptul că agentul economic a efectuat operațiuni de expediere a cantității totale de 9,72 metri cubi de material lemnos, în valoare de 1.708 lei, fără respectarea prevederilor legale în ceea ce privește circulația acestuia și fără efectuarea mențiunilor în Sistemul informatizat de urmărire a materialelor lemnoase.

Operatorul economic a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 71/2010, iar contravaloare cantității de 9,72 metri cubi de material lemnos, a fost confiscată.

 

The post Patronul unui depozit de lemne din județul Botoșani a fost amendat cu 5.000 lei appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.

Sursa: GazetaBT.ro – vezi articolul

Alte articole