Pârvulescu și Roșca la ședința PSD. Pecingină: „Vuvuzele sindicale”

”Vuvuzelele sindicale, prezente la priveghiul mortului. După ce nu au făcut ceva concret încât CEO să nu se ducă în jos, uite că vuvuzelele fac, iar, jocul politicii de stânga prin județ” scrie Gheorghe Pecingină, pe pagina de socializare, după ce s-a aflat că liderii FNME, Dumitru Pârvulescu și Nelu Roșca, au participat, joi seară, la Comitetul Executiv al PSD Gorj, desfășurat la Casa Danielescu.

A fost o ședință de mobilizare a activiștilor partidului, implicați în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Pecingină, vicepreședinte PNL Gorj, spune că prin prezența la ședința social-democraților, Pârvulescu și Roșca au arătat că sunt simpatizanți și susținători ai PSD.  

Pecingină crede că numai prin participarea la ședințele PSD, sindicaliștii se pot menține în funcții, inclusiv în cele de inspectori sociali în cadrul Complexului Energetic Oltenia.  

Nelu Roșca, liderul de la Cariera Roșiuța, a refuzat să-și explice prezența la ședința PSD, supărat că Radio Infinit a difuzat punctul de vedere al lui Nicu Bunoaica, sindicalistul de la Lupoaia, care a afirmat că de la el a pornit lupta pentru reducerea vârstei de pensionare în minerit și energie.

Dumitru Pârvulescu, președintele FNME, a explicat, pentru cotidianul Pandurul, că a participat la ședința PSD pentru discuții cu deputatul Mihai Weber despre condițiile deosebite de muncă, ce dispar în 2021. Constantin Mitrescu, vicepreședinte FNME, spune că toți deputații de Gorj, deci inclusiv liberalul Dan Vîlceanu, au contribuit la adoptarea legii de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energie.    

Sursa: gjx.ro – vezi articolul

Alte articole