Panică într-un bloc de pe Calea Națională din municipiul Botoșani – FOTO

Panica într-un bloc de pe Calea Nationala din municipiul Botoșani după ce bunurile depozitate într-un balcon situat la etajul II s-au aprins, cel mai probabil, de la o țigară lăsată aprinsă lângă materiale combustibile. Cu toate ca proprietara era apartament, aceasta nu a simțit miros de fum. Alarma a fost data de câțiva trecători care au observat flăcările.

La fata locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospeciala cu apa și spuma, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanta. La sosirea forțelor de intervenție la fata locului, ardeau o parte din bunurile din balcon, existând pericolul de propagare la una dintre camere. Femeia a suferit un atac de panica dar a refuzat transportul la spital. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Nu s-a impus evacuarea altor locatari.

Prevenirea incendiilor provocate de fumat

  • O țigară aruncată la întâmplare sau lăsată să ardă în apropierea unor materiale combustibile poate provoca incendii. În unele cazuri, acestea ard mocnit, cu degajări mari de fum, iar dacă sunt și persoane surprinse în astfel de incendii, există posibilitatea de intoxicare cu monoxid de carbon.
  • Indiferent de situație, respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de acest viciu:-
  • utilizați o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor şi care să fie confecţionată dintr-un material care nu ia foc;
  •  puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
  • dacă aveți nevoie să vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru odihnă nu aprindeţi ţigara.
  • Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
  • stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

The post Panică într-un bloc de pe Calea Națională din municipiul Botoșani – FOTO appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.

Sursa: GazetaBT.ro – vezi articolul

Alte articole