(P) Burse pentru elevii de 7 și 8, soluția Buzăului pentru educație

Învățământul românesc traversează cel mai dificil an din istoria sa modernă. Cu toate acestea, elevii trebuie stimulați să învețe carte. Deși, actualul guvern liberal condus de Ludovic Orban merge din derapaj în derapaj privind educația în România, totul culminând cu suspendarea cursurilor în școli și trecerea acestora în mediul online, elevii trebuie să conștientizeze că rolul educațieiîn viața lor este esențial.

Ȋn acest sens, ceea ce distrug în educație liberalii refac prin programul de guvernare social-democrații caremerg pe ideea accesului echitabil în acest domeniu și vor finanțaînvățământul preuniversitar din sume defalcate din TVA. PSD propune creșterea coeficientului 2 din costul standard per elev cu 200%. De asemenea, se va face alocare diferențiată a costului standard per elev în funcție de mediul în care aceștia studiază, în sensul de rural sau urban, filiera (teoretic-vocațional sau tehnologic), profil și specializare și ținând cont în stabilirea coeficientului de cost real pe care unitatea de învățământ trebuie săîl suporte pentru a furniza actul de educație la standard ridicat de calitate.

Una peste alta, costul standard per elev va crește pană la 1.550 RON – adică400 la sută fată de prezent. Ȋn calcul la finanțare vor fi luate și unitățile de învățământ preuniversitar din mediul privat și care sunt autorizate provizoriu.

Pe cale de consecință, la nivelul municipiului Buzău deja se fac demersuri definanțare a unor burse cu țintă directă: ridicarea calitățiieducației. Dacă pană acum an de an au fost premiați elevii care fac excelențăîn învățământ, mulți dintre aceștia alegând la final de carierăeducațională să studieze în străinătate purtândși riscul de a deveni fideli țărilor de adopție, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma aduce în atenție elevul de nivel mediu pentru care vor fi alocate burse astfel încâtși acesta să studiezeiar familia să-și permită sa îl păstreze în școală, pentru ca în cele din urmă să acceadă către vârful ierarhiei. Ȋn bugetul din 2021 al Primăriei Municipiului Buzău vor fi cuprinse sumele necesare pentru ca elevii din oraș să primească bursele care fac pionierat în țară.

Iată ce spune edilul Constantin Toma despre bursele pentru elevii cu note de 7 și 8, de altfel o premierăeducaționalăîn România prezentului.

18 nov Constantin Toma burse (1)

Sursa: StiriDeBuzau.ro – vezi articolul

Alte articole