Oficial: ELECTRIC CASTLE se amână pentru 2022! Care va fi soarta celorlalte festivaluri din Cluj?

Luând în calcul ultimele măsuri anunțate de autorități privind limitarea numărului de spectatori pentru toate evenimentele culturale și de divertisment din această vară, organizatorii Electric Castle (EC) au luat decizia de a amâna pentru 2022 ediția a 8-a a festivalului. Toate biletele achiziționate pentru această ediție rămân valabile pentru noile date din 2022, detalii și opțiuni urmând a fi comunicate în următoarele zile.

“Trupele twenty øne piløts, Gorillaz & Deftones au fost reconfirmate pentru noile date, stabilite pentru 13 – 17 iulie 2022. Focusul pentru următoarea perioadă va fi de a convinge autoritățile să clarifice măsurile anunțate, astfel ca experiența Electric Castle să existe, chiar și într-o formă diferită, în 2021.

Conform hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr 29/14.05.2021, evenimentele din luna iulie vor fi limitate la 2.500 de spectatori. În plus, hotărârea conține alte limitări care, pentru a fi aplicate, necesită clarificări ce vor solicita alte noi runde de discuții, probabil în următoarele săptămâni. Decizia vine într-un moment în care organizatorii se aflau, oricum, sub presiunea timpului foarte scurt rămas, graficul normal de implementare a festivalului fiind, deja, cu mult depășit. În plus, parte dintre artiștii care ar fi trebuit să se afle pe afiș și-au reprogramat sau anulat turneele europene.

Toate aceste date analizate în detaliu au condus înspre singura alternativă viabilă și corectă pentru public: evitarea organizării unei ediții de compromis și stabilirea unor noi date, 13 – 17 iulie 2022. Cu un suport nelimitat și o înțelegere perfectă a situației, toate marile trupe anunțate – twenty øne piløts, Gorillaz & Deftones – au reconfirmat imediat prezența lor pe domeniul Banffy, pentru anul viitor.

Organizatorii, prin intermediul organizațiilor din care fac parte, speră în reluarea, în cel mai scurt timp, a discuțiilor legate de măsurile aplicabile evenimentelor, pentru ca acestea să fie pe deplin clarificate, astfel încât planurile de a oferi experiența Electric Castle, în această vară, chiar și într-o formă modificată și adaptată, să poată prinde contur”, au transmis organizatorii într-un comunicat.

De cealaltă parte, organizatorii festivalului UNTOLD speră ca ediția 2021 să aibă loc în această vară, mai ales după ce premierul Florin Cîțu a anunțat în urmă cu două săptămâni că este încrezător în ideea organizării marilor evenimente de la 1 august.

“În momentul actual facem presiuni la nivelul autorităților centrale, la nivelul Guvernului României, pentru a anunța cât mai rapid data de la care se pot organiza evenimente mari precum și condițiile de desfășurare. Noi am propus mai multe soluții, printre care dreptul de a participa la evenimente pentru toți cei care fie sunt vaccinați, fie sunt testați, fie au anticorpi. Avem încredere că se va găsi atenție din partea autorităților și în privința noastră, a organizatorilor de evenimente mari, mai ales acum după ce iată au fost anunțate primele măsuri de relaxare pentru întreaga populație a țării, începând cu data de 15 mai. În plus și Dl. Florin Cîțu a anunțat acum 2 săptămâni că este încrezător ca evenimentele mari se vor putea organiza începând cu proximitatea datei de 1 august”, a explicat directorul de comunicare al festivalului, Edy Chereji.

Organizatorii spun că autoritățile îi înțeleg, însă aceștia rămân indignați din lipsa concretizării unor măsuri, iar din acest motiv au trimis și cea de-a doua scrisoare către președintele Klaus Iohannis.

“Am sperat ca in calitatea sa de Presedinte va putea media acest dialog din ultimele luni, care din pacate a intarziat sa produca rezultate concrete pentru industria culturala. Sigur ca in ultima perioada, ultimele anunturi facute de catre autoritati cu privire la relaxare, cu privire la reluarea evenimentelor private in anumite conditii etc, ne dau sperante ca unele din solicitari au fost auzite. Ramane insa neclar pana la aceasta ora, data de la care se pot organiza evenimente mari si care sunt conditiile. Si, nu in ultimul rand, asteptam cu mare interes, toata industria cultura,  solutii clare si in privinta compensatiilor juste, pentru pierderile suferite dupa mai bine de 1 an de zile, de cand activitatea ne-a fost interzisa. Daca in privinta reluarii activitatii se tot aud lucruri, din pacate, in zona de sprijin financiar pentru operatorii culturali nu se mai aude nimic, de prin luna martie”, a încheiat Edy Chereji.

The post Oficial: ELECTRIC CASTLE se amână pentru 2022! Care va fi soarta celorlalte festivaluri din Cluj? appeared first on Stiri de Cluj – Servus Cluj.

Sursa: CityNews.ro – vezi articolul

Alte articole