O imagine nouă pentru un oraș european

Când intri în Târgu Mureș ai senzația stranie că pășești într-o altă lume, într-un alt secol al trecutului cenușiu, fără nicio speranță. Gropi, mizerie, adevărate depozite de gunoi pe stradă, chiar și in centru, care nu sunt ridicate zile întregi, aer irespirabil, încărcat de noxe din cauza traficului intens și a poluării masive produsă de combinatul Azomureș. Orașul Târgu Mureș s-a degradat din ce în ce mai mult, în fiecare an.

Sunt târgumureșan. M-am născut și am trăit în Târgu Mureș. Am plecat la studii în străinătate, dar am simțit nevoia să mă întorc acasă, pentru că niciodată nu m-am putut vizualiza într-un alt spațiu. Aici este locul în care mi-am dorit întotdeauna să trăiesc, să îmi întemeiez o familie, să mă dezvolt profesional. Au trecut mulți ani de la această decizie importantă. Sunt tot aici. În fiecare zi simt pulsul acestui oraș, care este din ce în ce mai slab, iar în curând va fi fără viață. Nostalgia acelor vremuri în care Târgu Mureș era o adevărată bijuterie în inima Transilvaniei. Copiii mei mai mari învață la școala Bernády și, în fiecare dimineață, parchez pe o stradă, în apropierea școlii. Ei mă întreabă mereu de ce este atât de mult gunoi în pârâul Pocloș, pe lângă care trecem zilnic, pentru că pârâul nu este un coș de gunoi. Mă întristez de fiecare dată pentru că, de cele mai multe ori, un știu ce răspuns ar fi potrivit pentru această întrebare.

Dintre cele 100 de puncte ale programului meu electoral gândit pentru zece ani, amenajarea Pocloșului este punctul cel mai sensibil. O promisiune care se adresează nu numai comunității târgumureșene, dar și copiilor mei.

Așa cum arată acum, pârâul Pocloș este o rușine pentru Târgu Mureș. În limba maghiară, numele său amintește de o boală antică incurabilă, fapt care explică de ce, în trecut, locuitorii se temeau de acest pârâu.

Acum Pocloșul este doar un fir subțire de apă, în cea mai mare parte a anului, dar poate inunda cu ușurință străzile orașului când sunt ploi torențiale. În urma schimbărilor climatice, accentuate în ultimii ani, este prioritară demararea, în regim de urgență a unor lucrări adecvate pentru prevenirea unor catastrofe.

În urmă cu 45 de ani, când a fost un val puternic de inundații, pârâul Pocloș a provocat mai multe pagube decât Mureșul. Cu toate astea, Primăria nu a luat nicio măsură ca să rezolve situația și să elimine pericolul inundațiilor dar nici nu a amenajat pârâul în beneficiul cetățenilor. Mai mult, toată lumea din oraș vede în fiecare zi în ce stare de neglijență și de nepăsare este pârâul, care acum seamănă tot mai mult cu o groapă de gunoi.

Cursul pârâului Pocloș deține o mulțime de oportunități neexploatate. De zeci de ani sunt concepute planuri de reabilitare pe sume importante din fondurile publice, dar niciunul dintre acestea nu a fost pus în aplicare până acum.

În plus, dacă dorim ca Târgu Mureș să devină cu adevărat un oraș european, ar trebui adaptat totul la această tendință. De exemplu, Pocloșul ar trebui să devină o atracție a orașului, să traverseze Târgu Mureșul ca un coridor verde, cu piste de biciclete, trasee pietonale și cu zone de agrement special amenajate pentru relaxare, cu terase și cafenele mici.

Concret, proiectului de amenajare a Pârâului Pocloș, în viziunea mea, prevede următoarele amenajări: 

  • 4 km de piste pentru biciclete și piste de alergare pe malurile pârâului;
  • Crearea de zone comunitare și de relaxarecu scenă în aer liber, locuri de joacă, perete de alpinism, bănci, hamacuri, aproximativ 15 mii de metri pătrați de spațiu verde, pentru că una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă în prezent orașul este gestionarea deficitară a spațiilor verzi amenajate și lipsa parcurilor. La Târgu Mureș s-a calculat o rată medie de 15 mp de suprafață verde / persoană rezidentă, în condițiile în care, de exemplu, Bistrița înregistrează 35 mp iar Oradea 22mp.
  • Acoperirea unei părți din albia pârâului pentru crearea a 200 de locuri de parcare.
  • Vomdesalubriza întreaga zonă și, împreună cu reprezentanții Direcției Apelor Mureș, vom identifica modalitățile eficiente pentru reducerea riscului de inundații.

Am văzut cu toții că, în ultimii 20 de ani, lipsa de colaborare la nivel instituțional a împiedicat concretizarea oricărui proiect. Noi vom schimba această situație. Avem o altă abordare și viziune. Vom reabilita zona pârâului, vom readuce la viață orașul.

Planul meu este ca această zonă să devină un punct de atracție pentru târgumureșeni. Locuitorii din Târgu Mureș au nevoie de spații verzi, de spații publice adecvate în care să se simtă bine. Așa cum s-au găsit soluții în alte orașe, precum Reghin sau Oradea, și noi putem și vom redefini această zonă din Târgu Mureș.

Este esențial ca în acest moment să profităm de oportunitatea care ni se oferă și să transformăm Târgu Mureș într-un oraș atractiv, curat și verde.

Învingem împreună!

Soós Zoltán,

Candidat independent la Primăria Târgu-Mureș

Material comandat de Candidatul Independent SOOS ZOLTAN

Cod unic de autentificare AEP 24200171

Executat de ZI de ZI EVENTS SRL prin www.zi-de-zi.ro

Post-ul O imagine nouă pentru un oraș european apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole