O colivie fără zăbrele

În fiecare zi, de câteva ori pe zi, Facebook-ul mă întreabă la ce mă gândesc. Uite de data asta chiar am să spun!

Am scris asta în fugă, ca o umbră a unui gând sau ca un gând ce vrea să aluge o umbră.

Privesc pe fereastră văzând nimicul din toate cele ce sunt sau doar par că sunt, și-mi zic:

Dragostea nu trebuie să fie o colivie, sau dacă chiar trebuie, atunci să fie una cu ușa mereu deschisă pentru că altfel, într-o zi, tot ai să rupi gratiile, deci dragostea. Fie ai să reușești, fie ai să cazi rănit cu pieptul frânt și atunci ai să urăști colivia ce te ține captiv.

Dragostea trebuie să însemne libertate responsabil asumată. Eu am înțeles asta abia aproape de 45 de ani, dacă tu ai înțeles-o mai devreme ești un om fericit, dacă nu o s-o înțelegi niciodată, o să mori nefericit.


Un editorial de Robert Stancu. Vezi toate editoriale aici.

Alte articole