Nu la Poiana Brașov! Păltiniș Arena va deschide sezonul de schi cu o pârtie cu zăpadă conservată peste vară! Primul sistem de snow-farming din România

Păltiniș Arena deschide oficial sezonul de schi sâmbătă, 29 noiembrie 2025, iar una dintre marile noutăți ale acestui an este punerea în funcțiune a primului sistem de snow-farming din România, o investiție menită să asigure strat de zăpadă chiar și în lipsa ninsorilor.

Zăpada care a trecut prin trei anotimpuri

La finalul sezonului de schi din primăvară, cei de la Păltiniș Arena au realizat un depozit de zăpadă, conservat în condiții speciale, prin acoperire izolantă. Masa de zăpadă a rezistat pe tot parcursul verii și începutului de toamnă, iar acum este pregătită să fie folosită pentru deschiderea timpurie a pârtiei.

Vineri, 21 noiembrie, depozitul de zăpadă va fi descoperit, iar în zilele următoare zăpada va fi întinsă pe pârtia D, care se va deschide publicului din 29 noiembrie, potrivti Alba24.ro.

<p>Aceasta postare Nu la Poiana Brașov! Păltiniș Arena va deschide sezonul de schi cu o pârtie cu zăpadă conservată peste vară! Primul sistem de snow-farming din România apare prima data pe Transilvania 365.</p>

Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole