NOU! Arhitectură în limba engleză, la UMFST Târgu Mureș

Reprezentanții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș și ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București au semnat miercuri, 9 iunie, la București, un parteneriat de colaborare privind organizarea și desfășurarea programului de studii Arhitectură în limba engleză la UMFST.

Pas înainte pentru internaționalizarea UMFST

Potrivit Biroului de presă al UMFST, cele două universități vor gestiona împreună noul program de studii, cu durata de 6 ani, licentă și master în sistem comasat.
 „Am semnat astăzi, la București, Parteneriatul de colaborare dintre Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București în vederea organizării în comun, la Târgu Mureș, a unui program nou de studii de Arhitectură în limba engleză – 6 ani. La acest program de licență și masterat comasat se vor putea înscrie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat, din România, cunoscători ai limbii engleze, și din străinătate. Procedura de autorizare ARACIS este în derulare, astfel încât, dacă aceasta se va finaliza în timp util, intenția UMFST este să organizeze admitere chiar pentru noul an universitar 2021/2022”, a declarat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST.
Conform rectorului UMFST, asocierea Universității cu cea mai prestigioasă școală de arhitectură din România – Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, implicarea acesteia în organizarea acestui program de studii prin expertiza pe care o are, prin specialiștii de prestigiu, prin materialele didactice și prin implementarea planurile de învățământ care vor fi similare, dau un plus de valoare acestui proiect menit să pună centrul universitar din Târgu Mureș pe harta arhitecturii românești. Mai mult, derularea programului în limba engleză va contribui la strategia de internaționalizare a Universității.
„Contribuția Ordinului Arhitecților din România – filiala Mureș a fost necesară nu doar pentru justificarea oportunității unui asemenea program de studii, dar și pentru identificarea specialiștilor locali cu potențial de dezvoltare academică”, a mai arătat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.
La evenimentul de miercuri au mai participat: prof. univ. dr. arh. Marian Moiceanu, rector UAUIM, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, Rector UMFST, prof. univ. dr. arh. Georgică Mitrache, prorector UAUIM pentru educație și relații internaționale, conf. dr. arh. Horia Moldovan, decan Facultatea de Arhitectură UAUIM, prof. univ. dr. abil. ing. Liviu Moldovan, decan Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației din cadrul UMFST.

(Redacția)

Post-ul NOU! Arhitectură în limba engleză, la UMFST Târgu Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole