Noii fanarioți și marxismul „cultural”

Ca să putem înțelege această chestiune, cred că ar fi mai bine să facem un rezumat al ultimelor două sute de ani de istorie.

Revoluția franceză, declanșată în 1789 de masoni, după ce a distrus  monarhia franceză în numele principiilor de libertate, egalitate, fraternitate, a fost deturnată  într-un mare și glorios imperiu, de către corsicanul Napoleon Bonaparte.

La o sută de ani de la încarcerarea acestuia în insula Sfânta Elena, la Sankt Petersburg, în  Rusia, izbucnea revoluția bolșevică a marxiștilor evrei Troțki și Lenin, potrivit învățăturilor comuniste ale altui evreu, Karl Marx.

Acesta murise de aproape 40 de ani. Dacă trăia ar fi fost foarte surprins că revoluția s-a produs în Rusia și nu în Germania natală sau Regatul Britanic adoptiv, cum  i-ar fi plăcut lui să se întâmple.

Totuși, teatrul comunist a început în Rusia, ca urmare a unei supărări personale a tânărului Vladimir Ilici Ulianov pe regimul țarist, care îi întemnițase pe fratele său iubit Alexandru, și a avut drept rezultat asasinarea a  milioane de oameni, începând cu familia imperială, și, printre  multe alte nelegiuiri, interzicerea credinței ortodoxe.

Nu se știe cum ar fi evoluat revoluția din Octombrie (sărbătorită pe 7 Noiembrie!), dacă agentul german Lenin, comandat, ca și Marx, de evreul așkenaz Leiba Bronștein, zis Troțki, mai trăia.

Dar, după moartea acestuia din 1924 și expulzarea lui Troțki, s-a întâmplat că sângeroasa revoluție bolșevică a virat, ca și Franța lui Napoleon, într-un nou  și mare imperiu numit Uniunea Sovietică, condus de  gruzinul Iosif Visarionovici Stalin, un individ cu o biografie de tâlhar de drept comun.

Un imperiu negru cuprinzând 16  așa-zise republici de multe naționalități, construit pe niște principii ciudat înrudite  cu cele ale revoluției franceze, în care libertatea era înlocuită cu munca silnică în  gulag, egalitatea cu ceva otova, iar fraternitatea cu ura de clasă.

Se deschide o pagină total neașteptată în istoria umanității.

Bisericile dispar, fiind transformate în depozite sau grajduri, iar în noua societate comunistă se amestecă principiile marxiste (ateismul, materialismul) cufalsul istoric, cu desființarea la propriu a individului și a gândirii libere, cu supunerea necondiționată în fața colectivismului gregar, cu anularea identității naționale și cultul spiritului primar agresiv. Nesupușii erau uciși sau deportați. Multe milioane.

O bună parte din Europa, inclusiv România, intră, după  ce de-al doilea război mondial, în urma unor înțelegeri cinice ale învingătorilor, sub influența sovietică.

A dispărut marxismul? Cine mai crede în povestea asta?

Așa-zisul faliment al comunismului european și al gândirii marxiste  are loc în 1989, după mai bine de 70 de ani  de coșmar istoric, dar tot prin niște calcule ale mai marilor lumii.

Se pare că  totul a fost de fațadă  pentru că, odată cu trecerea timpului, nepoții lui Troțkiși-au dat seama de valoarea comercială colosală  a ideilor lui Marx în zilele noastre.

Aceasta este descoperirea de aur a globalismului. Religia, identitatea națională, tradiția, normele comportamentului sexual, gândirea liberă a omului, toate acestea erau piedici în calea  profitului  giganților economici. Aceste piedici trebuiau desființate, dar nu oricum, ci din inițiativa socială!

Formal, comunismul fusese desființat și condamnat în fel și chip, prin tot felul de documente și cărți în fiecare țară care avusese parte de el în istorie. Nu se  mai putea reveni asupra unor repudieri publice.

Nu era nici normal, și nici „fotogenic”. Trebuia găsită o altă  soluție, practică și cu o altă retorică. N-a fost decât o chestie de imaginație.

Imediat după „dispariția” comunismului în Europa de Est, adică și în România, unul dintre nepoții  extrem de bogați ai lui Troțki, pe numele lui George Soros,  ne vizitează țara și ia măsuri în numele acelui instrument numit Open Society.

Mulți intelectuali români scăpați de comunism sunt invitați în Statele Unite pe banii gazdei, unde dascăli foarte  pricepuți le spun ce e de făcut. Dolarul a făcut minuni.

Întorși în țară, oamenii noștri, dornici de libertate totală, au înființat pe banii lui Soros așa-zisele ONG-uri, grupuri de dialog social care reprezentau, nu-i așa?, societatea civilă și interesele ei.

Financiar, aceste organizații erau susținute și din bani publici, așa cum se cade într-o democrație. Totul trebuia să pară ca venit de jos, ca inițiativă socială.

Încet-încet, învățăceii pătrund  în multe organe de decizie ale noului nostru stat de drept, de la stânga la dreapta în toate mediile politice, corporatiste, educaționale, profesionale.

Și iată cum, în numele anticomunismului, se restaurează de fapt,  în mod mascat, un  comunism mai eficient și mai subtil – de-asta se numește cultural – decât cel tradițional în manifestările lui curente.

Nu s-au mulțumit cu asta și, cu timpul, s-au organizat în grupări politice. Este un fenomen pentru care România a  constituit un teren fertil, grație noilor fanarioți. Ei grăbesc fenomenul. Am ajuns în niște situații ciudate.

Acum, în țara noastră, dacă insiști în a afirma că ești român,  poți fi repede taxat drept extremist sau antieuropean. Sau ești dușmanul lumii când spui că familia tradițională care te-a născut e mai bună decât un parteneriat între două persoane de același sex, că sexul este o chestie opțională, chiar dacă genetica spune altfel.

Iar atunci când  arăți cu documente că neamul tău și limba română sunt niște realități străvechi ești un dacopat nenorocit, adică un ins cam dus cu capul.

Dacă faci greșeala să spui că crezi în Dumnezeu ești o vită dintr-o turmă, iar dacă ești cumva de stânga, de partea celor amărâți, în mod sigur faci parte din ciuma roșie, indiferent că această denumire le era dată liberalilor în timpul răscoalei din 1907.

Vrem o țară ca afară! este cel mai utilizat slogan din ultimii treizeci de ani. Așa o fi?

Să ne reamintim că toate bolile sociale ale Europei, bengalizarea britanică, arabizarea generală, cecenizarea rusă, toate amestecurile de rase și culturi nu sunt decât consecințe sociale imperiale.

Este grav că există această zestre istorică, dar să provoci  mixturi populaționale prin politica europeană este cu adevărat patologic. În ce ne privește, nici asumarea și nici cultivarea unor asemenea repere n-au ce căuta la noi, pentru că România n-a fost niciodată imperiu.

Aici ar mai trebui adăugat că ura de clasă (politică) este promovată cu sârg, la orice oră din zi și din noapte, de foarte sus până mai jos, mai mult ca în vremea stalinismului glorios.

Toate acestea fac parte dintr-o politică de dezbinare perfectă, oferind un teren de vis tuturor multinaționalelor globaliste din România care ne vor de-a pururi binele. În plus, ni se spune că e  bine să ne și turnăm unii pe alții. Cică e sănătos.

P.S. Brașovu-i fruntea!

Nu mai e Banatu’, e Brașovu’. N-avem încotro. La Brașov, aleșii locali au renunțat să jure pe Biblie. Între ei  era și un liberal, național, evident. Doar pe Constituție. Adică cu Statul.

Votanții, suta aia cu buletinele la cârciumar: „Șefu’, i-am votat pe ăști a. Sunt de-ai noștri. Cică statu’n cur la cârciumă e cel mai valabil. Ne-au promis că din Biserica Neagră o să facă berărie… Berea neagră! Hai, mai dă-ne un rând!

Dumitru IONCICĂ

Sursa: CERTITUDINEA

 

 

 

Sursa: CunoasteLumea.ro – vezi articolul

Alte articole