Noi schimbări la nivel european: Se renunţă la ora de vară

Noi schimbări la nivel european: Se renunţă la ora de vară

2021 ar putea fi ultimul an în care se schimbă ora. Comitetul de Turism şi Transporturi al UE propune oprirea schimbării sezoniere a orei, dar statele membre pot decide în privința fusului orar propriu, potrivit News European Parliament.

Țările europene care decid să mențină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a lui 2021, iar cele care preferă să rămână la ora standard (ora de iarnă) își vor schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Comisia Europeană va solicita statelor membre să-şi coordoneze deciziile astfel încât aplicarea orei de vară în unele ţări concomitent cu ora de iarnă în altele să nu perturbe funcţionarea pieţei unice europene, în special în sectorul transporturilor. În acest sens, CE a organizat o consultare publică în vara anului 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri, din care 84% erau în favoarea întreruperii modificărilor semestriale ale ceasului, în timp ce 16% doreau să le păstreze.

UE a unificat pentru prima dată aranjamentele referitoare la ora de vară în 1980, pentru a asigura o abordare armonizată a schimbării orei pe piaţa unică, deoarece până atunci, practicile şi programele naţionale de oră de vară erau divergente.

Directiva actuală privind orele de vară impune ca ţările UE să treacă la ora de vară în ultima duminică din martie şi să revină la ora standard în ultima duminică din octombrie.

Mecanismul prin care se face trecerea orei, atât primăvara cât şi toamna, este folosit de 110 ţări din întreaga lume. România a aderat la ora de vară în anul 1932, dar și în perioada Primului Război Mondial (1917). Acest sistem are ca scop declarat folosirea din plin a luminii Soarelui și, în acest fel, se economisește energia electrică necesară iluminatului.

Ideea trecerii la ora exactă de vară îi aparține celebrului om de știință Benjamin Franklin, în  anul 1784.

În Europa, Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au aplicat ora de vară, în timpul Primului Război Mondial, în scopul economisirii rezervelor de cărbune.

În România, începând din 1998 trecerea la ora de vara se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii octombrie.

Sursa: ph-online.ro – vezi articolul

Alte articole