Noi modificari in orarul TCE Ploiesti. Care sunt intervalele in care vor circula autobuzele incepand de joi, 26 martie

Noi modificari in orarul TCE Ploiesti. Care sunt intervalele in care vor circula autobuzele incepand de joi, 26 martie

Primarul Municipiului Ploiești,  Adrian Florin Dobre, a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești pentru luarea unor noi măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii coronavirusului COVID-19.

Astfel, s-a hotărât introducerea unui nou interval orar pentru desfășurarea transportului public de persoane, în municipiul Ploiești, având în vedere prevederile Ordonanței militare nr. 3/24.03.2020, respectiv între orele 11.00-13.00.

Astfel, s-a aprobat desfășurarea transportului public de persoane în municipiul Ploiești, începând cu data de 26.03.2020, pe perioada instituirii stării de urgență, după următorul program: 530 –  900 , 1100 – 1300 , 1430 – 19 30 , 2100 – 2330. În intervalele de timp menționate circulația mijloacelor de transport se va face cu frecvența programului normal.

Reamintim că, orice problemă întâmpinată de cetățeni, în contextul actual al epidemiei de coronavirus COVID-19, poate fi semnalată la numerele de telefon ale Direcției de Sănătate Publică Prahova 0244/407 776, 0244/407 780, 0244/407 760, 0244/595 402 sau la TELVERDE 0800 800 358.

Sursa: ph-online.ro – vezi articolul

Alte articole