Poliția Locală Brașov a intervenit în noaptea de 6 spre 7 iulie în două situații de încălcare a legii, soldate cu sancțiuni contravenționale și sesizarea Poliției Naționale.
În jurul orei 23:34, doi tineri au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce desenau graffiti pe elementele Skate Park-ului din Pasajul Independenței. O patrulă a Poliției Locale a intervenit imediat, i-a identificat și i-a sancționat cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei. Totodată, cei doi au fost obligați să curețe desenele realizate, măsură pe care au dus-o la îndeplinire sub supravegherea polițiștilor locali.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 02:50, o patrulă aflată în zona Terminalului RAT Brașov – Gara Centrală a legitimat cinci persoane care transportau bagaje voluminoase. În urma verificărilor, polițiștii locali au descoperit mai multe plase cu flori de tei și 22 de tablete de ciocolată, bunuri a căror proveniență nu a putut fi justificată de persoanele în cauză.
<p>Aceasta postare Noapte cu surprize la Brașov. Vandali prinși în flagrant la Skate Park-ul din Pasajul Independenței și un grup suspect, oprit în Gară apare prima data pe Transilvania 365.</p>












