România intră într-o nouă etapă a crizei politice. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, într-o încercare de a debloca negocierile pentru formarea unui nou Cabinet, după săptămâni de discuții fără rezultat între partidele parlamentare. Lider PMP, partid care nu se află însă în Parlament, ar urma să încerce formarea unui Executiv cu profil tehnocrat, deși nominalizarea sa nu este lipsită de dificultăți politice. PNL și USR au transmis deja că nu vor susține un Guvern care include oameni ai PSD, chiar dacă formula ar fi prezentată drept una tehnocrată. De cealaltă parte, social-democrații nu par dispuși să accepte un Cabinet în care ar rămâne reprezentanți apropiați de USR. În schimb George Simion a precizat cât se poate de clar că parlamentarii AUR nu vor vot acest guvern.
Cum s-a ajuns la desemnarea lui Tomac
Actuala criză guvernamentală a început după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Moțiunea inițiată de PSD și AUR a trecut în Parlament cu 281 de voturi, un scor care a arătat nu doar prăbușirea susținerii pentru fostul Executiv, ci și fragilitatea formulelor de majoritate din Legislativ. După căderea Guvernului Bolojan, președintele Nicușor Dan a deschis runde de consultări la Palatul Cotroceni. Partidele au venit însă cu soluții diferite și, în multe cazuri, incompatibile. PSD a încercat să își conserve influența în viitoarea formulă de guvernare, PNL și USR au pus condiții dure, iar AUR a rămas în zona opoziției, după ce a contribuit decisiv la demiterea Executivului. În acest blocaj, Eugen Tomac apare ca o soluție de compromis. El nu este însă un tehnocrat în sensul clasic al cuvântului, fiind președintele PMP și europarlamentar, dar vine din afara partidelor parlamentare mari și are o relație instituțională directă cu președintele, fiind consilier prezidențial.
The post Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac premier: misiune grea pentru formarea noului Guvern appeared first on Indiscret in Oltenia.












