Ne mândrim cu ei! Anda Bianca CIOCÎRLAN – şefa de promoţie a Colegiului Naţional “Ion Maiorescu” – profil uman

S-a născut în Giurgiu, la 22 septembrie 2000, şi, din această toamnă, va urma cursurile facultăţii de psihologie ale Universităţii din Shefield, unde va ajunge dacă media de la examenul de Bacalaureat va fi peste 9.

A absolvit clasa a XII-a cu media generală 10, iar media celor patru ani de liceu a fost 9,89, ceea ce a făcut din Anda Bianca Ciocîrlan şefa de promoţie a secţiei uman din Colegiul Naţional “Ion Maiorescu” din Giurgiu.

Diriginte i-a fost profesorul-preot Georgian Tudor, iar profesor de limba engleză a fost Maria Mănăilă, după ce, în primii ani de liceu a fost îndrumată de actualul Inspector Şcolar General al ISJ Giurgiu, Mirela Delea.

“Nu mi s-a părut greu să obţin media 10 la clasa a XII-a, pentru că m-am axat pe materiile de care aveam nevoie pentru examenul de Bacalaureat, iar ceilalţi profesori au înţeles şi nu ne-au presat foarte tare. Am puţine emoţii pentru examenul de BAcalaureat care se apropie, dar cred că totul va fi bine”, ne mărturisea Anda Ciocîrlan.

Anda este obişnuită cu atmosfera de examen, de concurs, întrucât anual a participat la olimpiade: geografie, lingivistică, istorie.

“După finalizarea examenului de bacalaureat, voi merge în Marea Britanie, la facultate, în Shefield, unde am fost deja admisă, urmând să aşteptăm doar media examenului, care trebuie să fie cel puţin 9”.

Motivul care a determinat-o pe tânăra absolventă să aleagă cursurile unei universităţi din Marea Britanie este legat, în primul rând, de oportunităţile oferite în timpul şi după terminarea studiilor, Anda luând serios în calcul dacă va mai reveni sau nu în ţară.

Părinţii Andei, ofiţer MAI (tatăl) şi cadru didactic (mama) nu au reuşit să o influenţeze să urmeze una dintre aceste două cariere.

Întrebată despre pasiunile unui copil de zece pe linie în clasa a XII-a, Anda Bianca Ciocîrlan ne-a spus:

“Îmi place să citesc, citesc multe cărţi de psihologie, dar şi alte tipuri de lectură. Nu prea ies cu prietenii, nu neapărat pentru că am ţinut morţiş să învăţ tot timpul, dar aşa îmi este felul, sunt mai introvertită”, mai spunea tânăra absolventă.

Nu putem decât să îi urăm Andei Bianca Ciocîrlan, succes în viitor, şi să o asigurăm că ne vom mândri cu ea, indiferent de locurile prin care o va purta viaţa!

(Jurnal)

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole