Unul din simbolurile municipiului Reghin și al județului Mureș se pregătește de un moment aniversar. Este vorba de Muzeul Etnografic ”Anton Badea” din Reghin care va sărbători în luna mai aniversarea a 65 de ani de la înființarea sa, de către etnograful cercetător care îi poartă numele, Anton Badea.
„Muzeul Etnografic în aer liber ”Anton Badea”, simbol al județului Mureș, al cărui brand au devenit secția în aer liber și cuptorul de la căsuța albastră, va marca aniversarea anul acesta a 65 de ani de existență! Muzeul etnografic este un simbol al orașului și al zonei, un loc ales în care sunt conservate obiecte și monumente de arhitectură tradițională din secolele XVIII, XIX și XX, fiind recunoscut pentru valoarea unică a patrimoniului său dar și pentru farmecul și frumusețea oferite de secția în aer liber. În timp, acest loc a primit recunoaștere prin activitățile desfășurate la sărbătorile mari, Pascale, la Sânziene, toamna, la culesul viei, când se bucură de găzduirea unui număr foarte mare de participanți. Brandul instituției e căpătat notorietate și prin cuptorul de la căsuța albastră, care este gazda multor activități și ateliere culinare”, ne-a declarat Roxana Maria Man, managerul Muzeului Etnografic „Anton Badea”.
Momentul aniversar va fi consfințit miercuri, 28 mai, prilej cu care va fi inaugurată expoziția „Sacru și profan”.
„În 28 mai 2025 va avea loc aniversarea instituției. Programul va cuprinde inaugurarea expoziției „Sacru și profan”, care este găzduită în clădirea principală, monument istoric din 1892, un loc care atrage anual vizitatori, fiind unul din cele mai importante obiective turistice ale orașului și ale județului Mureș. Va continua cu slujba de pomenire în Bisericuța din muzeu, cu hramul ”Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”, prezentarea și omagierea adusă unor colaboratori și persoanalități care au marcat destinul instituției și al comunității de-a lungul vremii”, a subliniat Roxana Maria Man.
Alin ZAHARIE
Post-ul Muzeul Etnografic „Anton Badea”, la moment aniversar apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.