Momente tensionate în finala ATP de la Halle. O femeie a pătruns pe teren și a vrut să se lege de fileu. Ce mesaj manifest a avut inscripționat pe tricou. Video

Se înmulțesc protestele activiștilor de mediu în timpul competițiilor sportive de nivel mondial. Finala turneului de la Halle, dintre Hubert Hurkacz și Daniil Medvedev a fost perturbată de apariția pe teren a unei femei care avea inscripționat un mesaj pe tricou.

O activistă de mediu a încercat să se lege de fileu. A fost târâtă în afara arenei

Finala turneului ATP 500 de la Halle dintre polonezul Hubert Hurkacz și liderul mondial, rusul Daniil Medvedev, a fost întreruptă în primul set la scorul de 5-0 pentru Hurkacz.

O activistă de meciul a pătruns pe suprafața de joc și a încercat să se lege de fileu în semn de protest față de schimbările climatice. Aceasta purta un tricou cu mesajul: ”Doar trei ani rămași”.

Stewarzii au intrat imediat în acțiune și, după ce au fost păcăliți în primă fază de femeie, au reușit să o placheze în momentul în care încerca să se lege de fileu.

Pentru că a refuzat să iasă de bună voie din arena, protestatara a fost târâtă brutal de oamenii de ordine, sub privirile speriate ale celor aproximativ 10.000 de spectatori.

După ce intrusa a fost condusă în afara arenei sportive meciul a continuat și polonezul Hubert Hurkacz l-a învins fără emoții pe Daniil Medvedev 6-1, 6-4, după ceva mai mult de o oră de joc.

Tot mai multe proteste ale activiștilor de mediu

Evenimentul de la Halle nu este singular, în ultima perioadă tot mai mulți activiști de mediu alegând să-și facă cunoscute revoltele pătrunzând pe teren în timpul competițiilor sportive.

Recent, la Roland Garros, meciul dintre Casper Ruud și Marin Cilic, din semifinalele turneului parizian a fost întrerupt de o altă femeie care s-a legat de fileu.

Și în acel caz protestatara avea inscripționat pe tricou un mesaj similar cu cel de la Halle: ”Mai avem la dispoziție 1.028 de zile”.

În luna martie, în timpul meciului din Premier League, dintre Everton și Newcastle, pe teren a pătruns un bărbat care s-a legat cu bride, de gât, de un stâlp al porții.

Suporterul purta un tricou cu mesajul: ”Just Stop Oil”, în semn de protest față de decizia Marii Britanii de a investi masiv în producerea de combustibili fosili.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole